171 de aeronave Boeing au fost oprite la sol, după ce un avion al companiei Alaska Airlines a pierdut o parte din fuzelaj în timpul zborului

acum 9 luni 66

Autoritatea americană de reglementare a transportului aerian (FAA) a ordonat reținerea temporară la sol a 171 de avioane Boeing 737 MAX 9, în urma exploziei unui panou de cabină, care a forțat vineri seara târziu un avion nou-nouț operat de Alaska Airlines să aterizeze de urgență, informează Reuters.


"FAA cere inspectarea imediată a anumitor avioane Boeing 737 MAX 9 înainte ca acestea să poată decola din nou", a declarat sâmbătă, 6 ianuarie, Mike Whitaker, administratorul FAA. "Siguranța va continua să ne ghideze procesul de luare a deciziilor, în timp ce asistăm la ancheta NTSB privind zborul 1282 al Alaska Airlines", a precizat el.


O bucată de fuselaj s-a desprins din partea stângă a avionului în timp ce acesta zbura vineri din Portland, Oregon, spre Ontario, în California, obligându-i pe piloți să se întoarcă avionul. La bord se aflau 171 de pasageri și șase membri ai echipajului, avionul reușind să aterizeze în siguranță la Portland. Noul avion MAX 9 era în serviciu de doar opt săptămâni.


‼️ Un Boeing d’Alaska Airlines perd une partie de fuselage en vol - 05/01/24🔸En montée vers 15 000 ft, le Boeing 737 MAX-9 opérant le vol #AS1282 a perdu un panneau + hublot gauche🔸La décompression qui s’en est suivi a nécessité une descente rapide et un atterrissage… pic.twitter.com/UnlLfvOdA5

— Aero Gazette ✈️ (@AeroGazette) January 6, 2024

Acesta este cel mai recent incident în care este implicat cel mai bine vândut model al Boeing, modelul fiind consemnat la sol timp de aproape doi ani în urma unor accidente în 2018 și 2019. Incidentul vine în contextul în care Boeing și un furnizor important se confruntă cu repetate probleme de producție sau de calitate.


Nu sunt indicii imediate privind cauza aparentei defecțiuni structurale și nici nu au fost raportate cazuri de persoane rănite.


Operatorul Alaska Airlines începuse deja să rețină la sol zeci de avioane Boeing (BA.N) pentru verificări de siguranță. Compania a anunțat că, începând de sâmbătă dimineață, a finalizat mai mult de un sfert din inspecții și nu a găsit nicio problemă. Mai multe dintre avioane încă zburau în timpul zilei de sâmbătă, potrivit site-ului de specialitate FlightRadar24.


Directorul general al companiei Alaska Airlines, Ben Minicucci, a declarat, într-un comunicat, că flota sa de 65 de avioane similare va fi repusă în funcțiune doar după inspecțiile preventive de întreținere și siguranță, care urmează să fie finalizate în "următoarele câteva zile".


Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din SUA a anunțat că o echipă de experți în structuri, operațiuni și sisteme va sosi la fața locului în cursul zilei de sâmbătă pentru a începe o anchetă.


Boeing a precizat că lucrează pentru a aduna mai multe informații și că este în contact cu compania aeriană.


Zborul 1282 ajunsese la puțin peste 4.870 de metri când s-a produs explozia, potrivit FlightRadar24.


"Am vrea să coborâm", a spus pilotul către controlul traficului aerian, potrivit unei înregistrări publicate pe liveatc.net.


"Declarăm o situație de urgență. Chiar trebuie să coborâm la 3.000 de metri", a adăugat pilotul, referindu-se la altitudinea inițială de staționare pentru astfel de urgențe, sub care se consideră că respirația este posibilă, fără oxigen suplimentar, pentru persoanele sănătoase.


Imaginile postate pe rețelele de socializare au arătat măști de oxigen desfășurate și o porțiune din peretele lateral al aeronavei care lipsea.


NEW IMAGE from on board Alaska Airlines 1282 after ***part of the fuselage*** blew out mid-flight. Successful emergency return to Portland after 20 minutes in the air. 10-week-old (!) Boeing 737 Max 9. NTSB investigating. pic.twitter.com/qjX8fQ1br1

— Pete Muntean (@petemuntean) January 6, 2024

Fotografiile pasagerilor par să arate că o secțiune a fuselajului, folosită uneori pentru o ușă opțională de ieșire din spatele cabinei de mijloc, dispăruse, lăsând un gol în formă de ușă.


Ușa suplimentară este instalată de obicei de companiile aeriene low-cost care folosesc locuri suplimentare ce necesită mai multe căi de evacuare.


Totuși, aceste uși sunt permanent "astupate", sau dezactivate, pe unele avioane, inclusiv pe cele ale companiei Alaska Airlines.


Aeronava a fost livrată companiei Alaska Airlines la sfârșitul lunii octombrie și certificată la începutul lunii noiembrie, potrivit datelor FAA.


Foto: Profimedia Images


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/171-de-aeronave-boeing-au-fost-oprite-la-sol-dupa-ce-un-avion-al-companiei-alaska-airlines-a-pierdut-o-parte-din-fuzelaj-in-timpul-zborului-4767648

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.