Anul trecut a fost cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 - 2010, anunţă ministerul Mediului. Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun, maxima zilei fiind de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani.
Ministerul Mediului precizează că 2023 a fost cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 - 2010.
"Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, şi la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creştere”, transmite ministerului Mediului.
Potrivit sursei citate, cel mai cald an din istorie a avut și cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la stația meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor șase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în țara noastră și, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie.
De asemenea, sursa citată aminteşte că ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de stații din țara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători.
Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, și la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de știință avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condițiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere.
Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie, fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne.
"2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie”, a declarat Samantha Burgess, şef adjunct al Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat de presă.