4 bărbați suspectați că sunt membri Hamas, arestați la Berlin și la Rotterdam. Unde plănuiau să execute atentate

acum 11 luni 64

Procurorii germani au arestat joi, 12 decembrie, patru membri ai Hamas, trei la Berlin şi unul la Rotterdam, sub suspiciunea că ar fi plănuit atentate, relatează Tagesschau și agențiile DPA şi AFP, citate de Agerpres.


Dosarul se referă la arme care erau strânse pentru a le aduce la Berlin în pregătirea unor posibile atacuri asupra unor instituţii evreieşti din Germania și din Europa, au precizat procurorii.


Cu toate acestea, nu a existat încă un plan concret de atac. Arestările au fost efectuate în cooperare cu autorităţile olandeze.


Potrivit unui comunicat, 3 bărbaţi au fost reţinuţi la Berlin - un cetăţean egiptean, unul din Olanda şi un bărbat născut în Liban.


Ei sunt suspectați că sunt membri Hamas, legați de liderii brigăzilor al-Qassam, aripa militară a organizației teroriste


Cel mai în vârstă dintre cei patru, un bărbat născut în Liban în 1967, este reţinut momentan de poliţia din Rotterdam.


Suspecţii ar avea „legături strânse cu liderii aripii militare a organizaţiei islamiste militante Hamas".


În primăvara acestui an cel mai târziu, unul dintre suspecţii din Berlin ar fi fost implicat în localizarea unui depozit subteran de arme în Europa în numele Hamas.


Acest suspect a primit instrucţiunile din partea conducerii Hamas din Liban, potrivit procuraturii germane.


Armele urmau să fie aduse la Berlin şi ţinute pregătite pentru posibile atacuri asupra unor instituţii evreieşti în Europa.


În octombrie, cei 3 bărbaţi care trăiau în Berlin au făcut mai multe călătorii pentru a aduna arme. Ei ar fi fost sprijiniţi de bărbatul reţinut la Rotterdam.


5 apartamente și un restaurant au fost percheziționate în capitala germană.


Toți cei patru bărbați, Abdelhamid Al A., Mohamed B., Ibrahim El-R. și Nazih R. au fost aduși la Karlsruhe. în fața judecătorului de instrucție de la Curtea Federală de Justiție, iar acesta\ a decis arestarea lor preventivă.


La finalul lunii trecute, doi adolescenți, unul de origine afgană, 15 ani, și al doilea rus, 16 ani, au fost reținuți, fiind suspectați că plănuiau un atentat la Köln, la Târgul de Crăciun de la Dom, ori asupra unei sinagogi. Cei doi intenționau să comită atacul pe 1 decembrie.


Foto cu caracter iliustrativ: Polizei Berlin


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/4-barbati-suspectati-ca-sunt-membri-hamas-arestati-la-berlin-si-la-rotterdam-4748908

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.