Salvatorii au recuperat sâmbătă, 25 noiembrie, 50 de turiști aflați în munții Parâng, în cadrul unei excursii plătite și însoțiți de ghizi, după ce turiștii nu au mai putut avansa din cauza vântului care bătea cu putere, spulberând zăpada, a relatat Salvamont Hunedoara.
Oamenii au urcat în Munții Parâng, pe traseul de creastă de la Cabana Rusu către Parângul Mare, într-o zonă extrem de dificilă, fiind surprinși de vremea nefavorabilă.
Grupul a fost localizat în zona Vârful Parângul Mic de către salvatorii montani și a fost însoțit spre stațiune în condiții de siguranță. Nimeni nu a fost rănit și nu au existat probleme medicale.
„A fost un grup organizat de o agenţie care presta servicii de dus oameni pe munte şi au avut foarte puţini instructori şi, din păcate, nu trebuia să abordeze traseul în condiţiile de astăzi, pentru că astăzi toată ziua a fost vreme rea. Te duci pe munte în condiţii de vreme rea atunci când vrei să testezi capacitatea la doi-trei-cinci oameni cu care vrei să faci o expediţie în marii munţi din lume, dar nu cu 50 de oameni”, a declarat şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, pentru news.ro.
Potrivit acestuia, excursia a fost organizată în contextul în care fusese anunţat faptul că la altitudini mari vântul va bate cu putere, spulberând zăpada.
„I-au recuperat pe toţi, sunt salvamontiştii acolo. Pe unii, care nu mai puteau să meargă, i-au preluat cu ATV-urile, dar problema e că şi cu ATV-ul sau cu snowmobilul poţi urca până în unele zone, doar pe o porţiune foarte scurtă, apoi se intră pe creastă, unde e periculos şi să mergi, cu atât mai puţin să te deplasezi cu un astfel de utilaj”, a precizat şeful Salvamont.
În Masivele Retezat si Parâng, la peste 1800 de metri altitudine, vântul are la rafală, peste 60 km/h, spulberând zăpada. La peste 2000 de metri, stratul de zăpadă măsoară peste 40 de centimetri, iar în depozite este şi de peste un metru, vizibilitatea fiind sub 10 metri, au anunţat salvatorii montani.
Sâmbătă, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu valabilă din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 2:00 până duminică la ora 16:00, avertizare care anunţă viscol în zona montană din sudul judeţului Hunedoara.