8 organizații condamnă modul în care justiția tratează dosarele amenințărilor la adresa Emiliei Șercan. Ce îi solicită procurorului general

acum 1 an 149

„Dacă acest caz este închis fără o urmărire penală corespunzătoare, rezultă că eșecul a fost rezultatul fie al incompetenței și al neglijenței, fie al unui efort deliberat de a mușamaliza o infracțiune ce, conform dovezilor, ar fi putut implica o persoană de rang înalt din Poliție”, acuză organizațiile semnatare într-o scrisoare deschisă înaintată procurorului general.


Ancheta semnată de 8 organizații vine ca urmare a deciziei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 de a dispune renunțarea la urmărirea penală, într-unul din dosarele în care Emilia Șercan a sesizat că a primit amenințări ca urmare a publicării investigației privind plagiatul fostului premier Nicolae Ciucă.


Procurorul a motivat că a renunțat la urmărirea penală pentru că „nu există un interes public în urmărirea faptei”. În acest moment, dosarul va trece pe la Judecătoria Sector 4, care se va pronunța vizavi de renunțarea la urmărirea penală. Termenul stabilit este de 1 noiembrie 2023.


În scrisoare adresată, procurorul general al României, Alex Florin Florența, și prim-adjunctului Aurel Sebastian Vălean, organizațiile își exprimă „profunda îngrijorare cu privire la eșecul de a ancheta și de a urmări penal, în mod eficient, faptele penale împotriva jurnalistei Emilia Șercan”.


„Potrivit informațiilor noastre, ancheta a fost plină de neglijențe, întârzieri, neclarități și încălcări evidente ale procedurii și ale drepturilor părții vătămate, ceea ce a dus la eșecul de a identifica suspecții infracțiunilor. În consecință, orice «soluționare» a cazului este probabil să însemne închiderea acestuia”, condamnă organizațiile semnatare.


O finalizare a anchetelor penale fără o urmărire penală corespunzătoare „rezultă că eșecul a fost rezultatul fie al incompetenței și al neglijenței, fie al unui efort deliberat de a mușamaliza o infracțiune ce, conform dovezilor, ar fi putut implica o persoană de rang înalt din Poliție”, acuză organizațiile.


De asemenea, semnatarii subliniază că astfel de decizii transmit și un mesaj tuturor jurnaliștilor din România, și anume că nu pot conta pe sistemul judiciar românesc pentru a-i proteja de acte penale.


Prin urmare, ei cer transmit trei solicitări procurorului general și prim-adjunctului său:


„Luați măsurile legale imediate, cu respectarea procedurilor judiciare, necesare pentru a pune capăt infracțiunii în curs împotriva lui Șercan, prin asigurarea faptului că fotografiile furate nu mai sunt accesibile online.
Îndepliniți solicitarea formulată de către Emilia Șercan de a transfera cazul la Parchetul General, unde o nouă echipă cu expertiza, competența și resursele necesare poate conduce ancheta până la capăt.
Lansați o anchetă separată privind eșecurile investigațiilor actuale, încălcările de procedură și posibilitatea unei mușamalizări deliberate.”

Scrisoarea deschisă este semnată de:


Centrul European pentru Presă și Libertate Media / European Centre for Press and Media Freedom (ECPMF)
Federația Europeană a Jurnaliștilor / European Federation of Journalists (EFJ)
Institutul Internațional de Presă / International Press Institute (IPI)
Free Press Unlimited (FPU)
OBC Transeuropa (OBCT)
Reporteri fără Frontiere / Reporters Without Borders (RSF)
ActiveWatch
Centrul pentru Jurnalism Independent (CIJ).

Citește aici scrisoarea integrală


Istoriul amenințărilor


Într-un interviu acordat Europa Liberă în 2022, Emilia Șercan spunea că este „hărțuită de servicii” și urmărită de persoane care încearcă, probabil, să-i afle sursele. Cu câteva luni înaintea interviului, jurnalista de investigații primea un mesaj de amenințare pe e-mail, pe care l-a publicat pe Facebook. Se întâmpla a doua zi după ce publica investigația în care îl acuza de plagiat pe premierului de atunci, Nicolae Ciucă. 


La o lună după ce a dezvăluit că Nicolae Ciucă și-a plagiat teza de doctorat, Emilia Șercan a descoperit că 5 fotografii personale i-au fost furate și încărcate pe 31 de site-uri pentru adulți.


O probă pe care Șercan a dat-o poliției pentru a se investiga furtul fotografiilor și violarea vieții private a fost publicată pe internet, la 40 de minute după ce a părăsit secția de poliție, iar ulterior a fost preluată și distribuită pe circa 80 de site-uri.


Emilia Șercan a mai fost amenințată cu moartea în 2019, după ce a dezvăluit plagiatul rectorului Academiei de Poliție, iar ancheta procurorilor a dus către șefii instituției.


În iulie 2022, Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector, respectiv fostul prorector de la Academia de Poliție, au fost condamnați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la câte 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul amenințării jurnalistei Emilia Șercan. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/8-organizatii-pentru-protectia-presei-condamna-modul-in-care-justitia-trateaza-dosarele-amenintarilor-la-adresa-emiliei-sercan-ce-solicitari-adreseaza-procurorul-general-4701019

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.