Curtea de Apel București a publicat motivarea deciziei prin care a respins cererea formulată de Călin Georgescu. Acesta solicitase anularea a trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) și obligarea Guvernului să reia turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Hotărârea instanței reține că decizia BEC nr. 230D/06.12.2024, una dintre deciziile contestate, a fost emisă în conformitate cu prevederile legale, chiar dacă considerentele hotărârii Curții Constituționale nu fuseseră încă redactate.
Potrivit instanței, caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale se atașează soluției cuprinse în dispozitiv, iar considerentele sunt doar motivele care justifică soluția pronunțată. Emiterea deciziei BEC înainte de publicarea motivării Curții Constituționale nu afectează legalitatea actului administrativ.
„Motivarea este, de fapt, pe o pagină. În realitate, ceea ce s-a susținut, adică ce am spus noi, ce excepții au ridicat părâții, după cum observați ceea ce vă...