Pe data de 12 decembrie, când Sfântul Spiridon este prăznuit în calendarul ortodox, este bine să rostim Acatistul Sfântului Spiridon. Potrivit tradiţiei populare, Sfântul Spiridon, care a fost patronul insulei Corfu din Grecia, este singurul sfânt despre care se spune că își părăsește racla atunci când este rostit în rugăciune. Se spune că el se ridică din racla sa pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă prin rugăciune, cu credinţă şi dragoste. Citește Acatistul Sfântului Spiridon!
Acatistul Sfântului Spiridon este o rugăciune puternică care este rostită pentru sănătate și ajutor imediat. Rugăciunea poate fi rostită încă din ajunul sărbătorii. Sfântul Spiridon este cunoscut ca mare vindecător. Pomenirea lui este celebrată anual în 12 decembrie. În tinerețe, Sf. Ierarh Spiridon a fost păstor de oi. A fost căsătorit, dar soția i-a murit de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei.
Ce este un acatist
Acatistul este un imn de laudă ce îi este închinat lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau unuia dintre sfinți, în acest caz Sfântului Spiridon. Denumirea (“ακαθιστος” în limba greacă) vine prin adăugarea unui a privativ la verbul “καθιξω”, “a sta jos”, “a ședea”, pentru a se arăta că în timpul acestei cântări nu se stă jos, pe scaun, ci în picioare. Aceste cântări de laudă și de rugăciune poartă numele de condace și icoase. Cel mai vechi, dar și cel mai folosit dintre acatiste este Acatistul Maicii Domnului sau al Bunei Vestirii.
Cine a fost Sfântul Spiridon
Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pe al cărui fiu l-a vindecat. Mai înainte de a fi hirotonit episcop, fiind căsătorit și având o fiică, Spiridon s-a îndeletnicit cu păscutul oilor. Rămânând văduv încă de tânăr, sfântul a continuat să-și crească fiica de unul singur. Mai târziu, fiica sfântului, Irina, va trece și ea la cele veșnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiască, sfântul va îmbrățișa o viață ascetică, cheltuindu-și întreaga avere cu îngrijirea bolnavilor și găzduirea străinilor.
El a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, şi a participat şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, unde s-a dovedit un fervent apărător al dreptei credinţe, împotriva ereticilor lui Arie, care luptau împotriva Sfintei Treimi.
Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, Moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi astăzi.
Acatistul Sfântului Spiridon
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Condac 1:
Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Icos 1:
Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 2
Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi, ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le, Sfinte Ierarhe Spiridon, de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2:
Care dintre noi, păcătoșii, s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre celor trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primește cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învățătură filosofică ai fost legii apărător, biruind pe filosofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;
Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;
Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;
Bucură-te, că la Soborul cel dintâi te-ai arătat mare învățător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi, credincioșii, nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 3
Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm, fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3
Darul Duhului fiind cu tine, deși în tinerețe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrânețe însă, fiind cu înțelepciune, ai știut a păstori și turmele cele cuvântătoare ale credincioșilor și la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător; pentru aceasta îți aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că ești rugător lui Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuiești pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupești și sufletești;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că, la orice întâmplare fiind chemat, ești grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul și scăparea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Spiridon- Condac 4
Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoșilor, și cu obișnuita ta bunătate și milostivire mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor și cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
Astăzi, stând înaintea icoanei tale, noi, nevrednicii, ca și când ne-am afla chiar înaintea moaștelor tale, de care bogăție suntem lipsiți, și mărturisind minunile tale, Sfinte Ierarhe Spiridon, ascultă această puțină rugăciune și întinde dreapta ta cea puternică și binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca, după vrednicie, să săvârșim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, cel al cărui trup astăzi săvârșește minuni;
Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor neprețuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruți osteneala pentru a face binele;
Bucură-te, ajutătorul celor ce știu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, lauda patriarhilor și a cuvioșilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie săvârșeai;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 5
Așa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaștele tale, cu milostivire cercetezi și vindeci toate neputințele poporului celui binecredincios, care așteaptă ajutorul tău, îndură-te și de noi, nevrednicii; trimite ajutorul tău și ne izbăvește de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!
Icos 5
Pentru ca să arăți marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvești din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic și din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiților înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta valurile se potolesc;
Bucură-te, că risipești cu rugăciunea ta furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că ești tare ajutător celor de tunet spăimântați;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoșați de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvești de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea și scăparea noastră de acum;
Bucură-te, și pentru noi, păcătoșii, care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câți aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 6
Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Spiridon, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta și, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăvește de războiul ce ne înfricoșează, precum ai izbăvit pe cei care erau învăluiți în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca și noi, ca aceia, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icos 6:
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, solește nouă, păcătoșilor, mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi, păcătoșii, a ne împărtăși de bunătățile sufletești și trupești, cele făgăduite credincioșilor creștini, și să-ți cântăm:
Bucură-te, Sfinte Spiridon, ierarh al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care alungi toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbințeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundați în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toți câți se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că și noi, păcătoșii, de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că, văzând chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alină;
Bucură-te, mare mângâietor al celor ce pătimesc;
Bucură-te, tare sprijinitor al celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Spiridon - Condac 7
O, preamilostive și mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută și-i miluiește cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle și de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulțimii păcatelor, și, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, așa ridică și pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, cu care împreună Îți cântăm: Aliluia!
Icos 7
Toate puterile cerești lăudând credința ta cea tare către Dumnezeu, cu tine împreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, îți aducem aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, cel care ai strălucit credința prin minuni;
Bucură-te, că prin credință ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată n-au rămas neascultate;
Bucură-te, înțeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea Domnului;
Bucură-te, cel ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruiești puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioșilor;
Bucură-te, tăria cetăților celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiți auzind de puterea credinței tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a așezat semnul crucii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 8
Toți ocârmuitorii binecredincioși, având nădejdea către tine, în orice întâmplare nu se vor rușina, Sfinte Ierarhe Spiridon, fiind tu creștinătății mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni, milostive, și ne ajută și ne izbăvește de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici de această dobândire, și vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum și mulțimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, și de foametea aceea înspăimântătoare a scăpat poporul cel ce o aștepta, risipindu-se jintițele strângătorilor de grâu; pentru care cântam ție acestea :
Bucură-te, scăparea celor amenințați cu foametea;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, cel prin ale cărui primite rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea bună a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulțumirea celor ce seamănă cu credință;
Bucură-te, secerișul cel îmbelșugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămărașul cel bogat al săracilor;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl și dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinși de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, țarină bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Spiridon - Condac 9
Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridon, după cum în vremea lui Constantin și a lui Constanțiu, prin ale tale rugăciuni, ai izbăvit poporul de primejdii, aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare și risipind jitnițele strângătorilor de grâu, așa și astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuiește în țara aceasta, dăruindu-i îmbelșugare și timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor și al pruncilor, cu care împreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ți ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat prin cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând șarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuințare, și l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, ajutorul celor lipsiți;
Bucură-te, că ai schimbat șarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinii în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare a fi de trebuință numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăși în șarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoara neîmpuținată a săracilor;
Bucură-te, cel ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ți-a trebuit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condac 10
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne și pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruiește-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmașilor de asupra noastră și năvălirea șerpilor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viața aceasta și pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10
Cine nu se va înfricoșa de lucrurile tale, când va auzi cum cea moartă din mormânt ți-a răspuns când ai întrebat-o și cum au fost izbăviți corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul pe care l-ai izbăvit de la moarte și pentru toate minunile tale, toți îți aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neștiute;
Bucură-te, că și cea moartă ți-a răspuns pentru credința ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioși să amuțească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credință;
Bucură-te, că ai săvârșit minuni de care s-au îngrozit aleșii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătățile pământului nu ți-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuțiile tale în cer;
Bucură-te, că, și astăzi, tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te și pentru noi, care mulțumim ție pentru câte ne dăruiești;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ție: „Bucură-te!”;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Spiridon - Condac 11
Auzind cea moartă glasul tău, din mormânt ți-a răspuns la întrebarea ce i-ai pus; și precum cu credință ai făcut trupul cel fără suflare să dea glas, așa cu milostivire fă și trupurile noastre acestea, lipsite de bunătăți, să dobândească sănătate și mântuire, pentru ca și noi, împreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icos 11
Doctorul sufletelor și al trupurilor, Sfinte Ierarhe Spiridon, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea și pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors la viață, întoarce și ticăloasele noastre suflete, cele moarte de mulțimea păcatelor ce le-au cuprins, din îndemnul diavolului, și primește spre plată mulțumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii, cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurată mama copilului celui vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
„Bucură-te!”, a zis ție împăratul Constantin;
„Bucură-te!”, ți-au cântat cu lacrimi femeia aceea și fiul său;
Bucură-te, cel ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că, văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se, s-a curățit;
„Bucură-te!”, a strigat ție desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Spiridon - Condac 12
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău și, pentru numele tău și mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului și al pământului vindecare bolilor, sănătate și sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, așa și noi, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Nu ne da morții, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că și decât dânsa suntem mai păcătoși; pentru că noi, rușinându-ne de faptele noastre cele ce din tinerețe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine și a cere ajutorul tău, cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce și-au mărturisit păcatele către tine și s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulți, văzând minunile tale, au venit la credință;
Bucură-te, că și noi de la tine așteptăm tămăduire;
Bucură-te, și ne fii mijlocitor pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creștinesc;
Bucură-te, astăzi, și pentru noi, păcătoșii, și ne miluiește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Spiridon - Condac 13
O, preabunule și întru tot lăudatule Părinte Spiridon, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni și a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate și iertare de păcate, ca și noi, cu tine împreună, să cântăm lui Dumnezeu: Aleluia! (acest Condac se zice de trei ori).
Apoi se zic iarăși Icosul 1: Popoarele credincioșilor... și Condacul 1: Apărătorului credinței... (sursa: doxologia.ro)
Rugăciune de Sfântul Spiridon
„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.
Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului. Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi! Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!”.
Descoperă ce zile libere sunt în luna decembrie 2022