Accident cu patru victime, printre care și un copil de 7 ani, pe DN2, în județul Buzău

acum 1 an 150

În incidentul rutier produs sâmbătă, 21 octombrie, pe DN2 (E85), la ieşire din localitatea Gura Câlnăului, au fost implicate trei mașini, relatează Opinia Buzău.


Două dintre mașini, conduse de doi bărbaţi în vârstă de 24 şi 38 de ani, din Buzău şi Bucureşti, se deplasau pe sensul de mers Buzău spre Râmnicu Sărat, iar o a treia, condusă pe sensul opus de mers, de un bărbat de 45 de ani, din Vrancea, când au intrat în coliziune.


„Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, șoferul de 45 de ani, pasagerul acestuia, un minor în vârstă de 7 ani, din Vrancea, șoferul în vârstă de 24 de ani și pasagera acestuia, o tânără de 24 de ani, din Zărnești”, a transmis IPJ Buzău.


Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.


În urma accidentului rutier, traficul a fost blocat pe DN2-E85, la ieșire din Poșta Câlnău, în timp ce la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de ambulanţă, poliţie şi pompieri.


Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


FOTO: IPJ Buzău


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/accident-gura-calnaului-patru-victime-judetul-buzau-4696475

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.