O femeie de 37 de ani din Republica Moldova a pierdut controlul mașinii pe şoseaua viscolită, a ieșit de pe carosabil, a trecut în viteză printr-o benzinărie și a intrat în gardul unei locuințe, a anunțat Poliția Iași, duminică, 26 noiembrie.
„În jurul orei 14.10, poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Răducăneni, pe DN 28 s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fata locului au stabilit faptul că o femeie, de 37 de ani, din Republica Moldova, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului pe care îl conducea, a părăsit partea carosabila, intrând in gardul unei locuinte și in curtea acesteia, unde a provocat mai multe distrugeri”, a transmis Poliția locală.
Femeia a fost testată cu alcooltestul, dar rezultatul a ieșit negativ și a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale. „Cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis Poliția.
Secvențele video de pe camerele de supraveghere, publicate de Ziarul de Iași, arată momentul incidentului.