Incidentul a avut loc, miercuri, 10 ianuarie, pe DJ 151A din Mureș, între localitățile Zau de Câmpie și Miheșu de Câmpie, după ce două mașini au intrat în coliziune, informează Punctul.
În urma impactului puternic, trei persoane au fost rănite grav, fiind preluate de echipajele medicale sosite la locul accidentului.
„În urma evaluării medicale s-a constatat că cele trei victime au suferit leziuni majore (cod roșu medical)”, a transmis ISU Mureș.
Traficul în zonă a fost restricționat pentru ca pompierii să poată lua „măsurile specifice prevenirii incendiilor și cele de îndepărtare a efectelor negative produse în urma evenimentului”.
La locul incidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu cu două autospeciale de stingere, precum și două ambulanțe SMURD, în colaborare cu un echipaj din cadrul SAJ Mureș.