Accident mortal în Satu Mare. Un bărbat a furat un taxi şi s-a izbit de un bloc

acum 1 an 153

Un bărbat a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a furat un taxi şi a intrat cu el în scara unui bloc din Satu Maru, informează PortalSM.


Bărbatul a comandat un taxi şi apoi nu ar fi vrut să plătească, conform sursei citate. Ulterior, taximetristul a chemat în ajutor colegii, iar clientul a reuşit să se urce la volanul maşinii şi să fugă cu ea, dar a intrat cu maşina în scara unui bloc.


Acesta a fost găsit de autorităţile ajunse la faţa locului în stop cardio-respirator.


"La locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană cu vârsta aproximativă de 30 ani, aflată în stop cardio-respirator. Aceasta a fost predată echipajului medical prezent, care a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns protocolului de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la faţa locului", a transmis ISU, conform Agerpres.


Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat şi sprijinul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/accident-mortal-in-satu-mare-un-barbat-a-furat-un-taxi-si-s-a-izbit-de-un-bloc-4709103

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.