Un bărbat de 70 de ani a murit, iar o femeie de 61 de ani a fost rănită, în urma unui accident între două mașini la intrarea într-un sens giratoriu din Balotești, județul Ilfov.
Potrivit Poliției Ilfov, accidentul a avut loc luni seara, în localitatea Balotești, pe DN1+DJ200B-Lahovari.
Din primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, s-a constatat faptul că o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 46 de ani nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un bărbat de 70 de ani, la intrarea într-un sens giratoriu.
În urma accidentului, șoferul în vârstă de 70 de ani a murit, iar o pasageră de 61 de ani a fost rănită, ea fiind transportată la o unitate spitalicească, pentru îngrijiri medicale.
Totodată, șoferul în vârstă de 46 de ani a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, ambele rezultate fiind negative.
În cauză, polițistii continuă cercetă...