Accident teribil în Bistrița Bârgăului. Un om și-a pierdut viața în urma impactului
acum 4 ore
8
Potrivit primelor detalii, autoturismul în care se aflau cei doi a intrat în coliziune cu un cap de pod, iar incidentul a fost raportat la numărul de urgență 112 prin intermediul sistemului e-call al vehiculului.
La caz au fost alocate echipaje medicale de la SMURD și Ambulanță și un echipaj de descarcerare.Bărbatul aflat în mașină a intrat în stop cardiorespirator și nu a mai putut fi resuscitat, iar femeia a fost transportată la spital cu multiple fracturi.
"Din păcate, conducătorul auto în vârstă de aproximativ 68 de ani a intrat în stop cardiorespirator și au fost începute manevrele de resuscitare la locul accidentului. Nu a răspuns manevrelor aplicate, fiindu-i declarat decesul la locul solicitării. Femeia în vârstă de aproximativ 67 de ani prezenta multiple fracturi și după stabilizare a fost transportată la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de prim ajutor SMURD", au precizat reprezentanții ISU.Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza și mo...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.