Adela Popescu, detalii neștiute despre familia ei. „Îți vine să mai spargi o farfurie de nervi. Nimic nu durează la infinit”. Ce i-a transmis Laura Cosoi

acum 11 luni 82

Adela Popescu, în vârstă de 37 de ani, este căsătorită cu Radu Vâlcan și au împreună trei copii. Viața de mamă cu trei băieți nu este prea ușoară, însă vedeta spune că deși trece prin momente mai puțin plăcute, este o mamă și o soție fericită. Vedeta a transmis un mesaj neașteptat pe Facebook, alături de care a atașat o imagine emoționantă.


„Da, știu, vă vine să trimiteți macaraua să mă salveze. Dacă ar exista un număr l-aș apela des, dar doar să mă văicăresc puțin, pentru că paradoxal, îmi place la nebunie viața noastră de acum. Și mă gândeam că noi, părinții de copii mici și foarte mici, trăim cea mai plină de sens perioadă a vieții noastre. Așa cum e ea.









Că îți vine să mai spargi o farfurie de nervi, că o și spargi, că nopțile neîntrerupte sunt o utopie, că împingi mașinuțe când tot ce și-ai dori ar fi să zaci pe canapea, când simți că bubuie inima și de supărare, dar și de dragoste. Dar e atât de plin și condensat și magic tot ce trăim acum. Cu casele pline și brațele la fel. Ce e mai important decât asta? Mai ales că nu durează la infinit…”, a fost mesajul transmis de Adela Popescu prin intermediul rețelelor sale de socializare.


Laura Cosoi a reactionat imediat și i-a transmis prietenei sale un mesaj, dezvăluindu-i ce a discutat cu soțul ei, Cosmin. Laura esta mama a trei fete.


„Exact asta vorbeam acum cu Cosmin, că dincolo de toate încercările prin care trecem, când le privim știm că sufletul nostru este acolo la ele. Ele au tot sensul din lume.”, a mărturisit Laura Cosoi.


Adela Popescu a renunțat pentru moment la televiziune


Adela Popescu a luat o pauză din televiziune, după ce a încheiat filmările pentru emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, care a desemnat câștigătorul în noiembrie 2022. Nu a mai revenit până acum în postura de prezentator la TV și nu regretă, căci tot timpul l-a dedicat familiei.


„Am avut un timp pe care mi l-am dorit mult de tot, un timp pe care am vrut să îl dedic familiei și copiilor și să facem lucruri absolut banale împreună, să le fac micul dejun, să mă gândesc cu ce îi hrănesc când se întorc de la școală și ăsta este un timp prețios în anii care nu se vor mai întoarce niciodată”, a declarat Adela Popescu, conform spynews.ro.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/adela-popescu-detalii-nestiute-despre-familia-ei-iti-vine-sa-mai-spargi-o-farfurie-de-nervi-nimic-nu-dureaza-la-infinit-ce-i-a-transmis-laura-cosoi-4747452

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.