Afacerea GAL-urilor: Cum au ajuns bani europeni nerambursabili la fiul unui primar, la nora unui alt edil și la soția unui fost secretar de stat

acum 1 an 106

Fonduri nerambursabile europene în valoare de sute de mii de euro pentru dezvoltarea din zone rurale au ajuns „la cine trebuie”, scrie Valeriu Nicolae într-un nou articol-investigație pentru cititorii Libertatea.


M-am uitat până acum la finanțările europene decise de șapte Grupuri de Acțiune Locală (GAL) din diverse zone ale țării. În fiecare am găsit probleme mari. 


De fiecare dată, cele mai mari finanțări le primesc rudele sau apropiații unor politicieni puternici. Am scris deja despre „GAL-ul Stăneștilor”, astăzi punem lupa pe alte trei astfel de structuri prin care se distribuie fonduri europene la Buzău, Călărași și Ialomița.


Bani pentru fiul domnului primar


Niculae Eremia este primarul PNL din comuna Alexandru Odobescu, județul Călărași. Cea mai mare finanțare acordată de GAL Bărăganul de Sud-Est, în valoare de 180.000 de euro, fonduri nerambursabile, a fost acordată, în 2019, firmei Sebeyer Agro SRL. Societatea comercială este deținută de Sebastian Mihai Eremia, fiul primarului din Alexandru Odobescu.


Niculae Eremia, primarul comunei Alexandru Odobescu

Nu este singura finanțare a GAL-ului Bărăganul de Sud-Est care ridică semne de întrebare. 


Cine a decis aceste finanțări? Grupurile de Acțiune Locală reunesc reprezentanți din zonele publică, privată și a societății civile din regiunea respectivă. Aceștia aleg componența comitetului de selecție.


Pentru Bărăganul de Sud-Est, comitetul care distribuie fondurile europene este compus din șase oameni plus președintele GAL-ului, care este Nicolae Pandea,  primarul din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași. Are șase mandate ca edil, mai întâi din partea PSD, acum a trecut la PNL, partid pe listele căruia fiul său Ciprian Pandea este senator.


Nicolae Pandea, primarul comunei Ștefan cel Mare

Nicolae Pandea a fost șef al Asociațiilor Comunelor din România, iar fiul a fost secretar de stat în timpul guvernelor Dragnea. Asta după ce a lucrat ca director pentru GAL-ul condus de tatăl domniei sale.


Extras din declarația de avere completată de Mihai Sebastian Eremia

În comitet sunt reprezentați și trei oameni de afaceri. Să vedem cine sunt aceștia:


Adrian Mihai Petrus este din comuna Ștefan cel Mare și reprezintă afacerea de la numărul 2 - Eco Vial Prest. 
Fratelui lui, Valentin Marius Petrus, este și el în comitetul de selecție și reprezintă afacerea de la numărul 3 - Eco Fruct. 
Mihai Cornel Adrian este și el în comitetul de selecție al GAL-ului. Are o firmă care trăiește din contracte cu statul - Vicochim. În principal, contracte cu comuna condusă de Pandea - Ștefan cel Mare - și APIA Călărași.

Pe lângă oamenii de afaceri, avem și două primării de comune. Pandea, reamintesc, a fost președintele celui mai important mecanism de reprezentare a comunelor din România, unde acum ocupă poziția de vicepreședinte.


Potrivit componenței comitetului, probabilitatea ca acesta să nu răspundă „dorințelor” primarului Nicolae Pandea era practic zero.


Bani pentru nora altui domn primar


Uimitor pentru un GAL controlat atât de bine de domnul Nicolae Pandea, nicio finanțare nu ajunge la niciun Pandea. Primarul e un fost învățător, iar fiul-senator este preot de formație. 


Ciprian Pandea, senator PNL și fiul primarului Nicolae Pandea

Am zis totuși să verific un pic. Și uite așa am descoperit că soția domnului senator PNL Ciprian Pandea, doamna Diana Pandea, are o firmă - Diana Constructions SRL. Această firmă a obținut, în 2019, cea mai mare finanțare, 200.000 de euro din partea unui alt GAL - Danubius Ialomița. Este maximul posibil pentru finanțările nerambursabile în acest sistem.


Proiectul pentru care firma controlată de Diana Pandea, soția senatorului PNL Ciprian Pandea, a primit 200.000 de euro, fonduri nerambursabile

Cu cine credeți că au fost asociați în afaceri doamna Diana și domnul Ciprian Pandea? Cu doamna Daniela Mariana Drăgoi, primar din partea Pro România al comunei Săveni, județul Ialomița. Cel mai probabil, mama Dianei Pandea.



Am mai descoperit și că doamna Diana Pandea a fost promovată incredibil, de la o coordonatoare de centru pentru copii plătită de primăria socrului în Ștefan cel Mare la o megaslujbă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energie. 


Numele norocos din comuna Măgura


Să ne uităm și la GAL-ul Colinele Buzăului.


În comitetul de selecție sunt patru oameni din comuna Măgura - domnul primar Iordache Costrăș, doamna Elena Gabriela Popescu, doamna Maria Stanciu și domnul Vintilă Adrian, plus alte trei persoane. Adică, reprezentanții din Măgura controlau GAL-ul. 


Fericita câștigătoare a uneia dintre cele mai mari finanțări - 89.534 de euro - este doamna Mihaela Monica Mirea, pentru construirea unui camping turistic în comuna Măgura.


Coincidența face ca doamna Mirea să aibă exact același nume de familie cu cel al viceprimarului PSD de la momentul avizării finanțării, domnul Bogdan Mirea. 


Astăzi, Bogdan Mirea este consilier local la Măgura, iar din partea PSD mai sunt două persoane cu numele de familie Mirea în rândul consilierilor: doamna Mihaela Claudia Mirea și domnul Petrișor Florin Mirea.


Proiectul aprobat de GAL-ul Colinele Buzăului pentru înființarea unui camping în comuna Măgura

O pensiune pentru familia unui fost secretar de stat PSD


Dar cea mai mare finanțare acordată de GAL-ul Colinele Buzăului - de 161.284 de euro - s-a dat în 2018, pentru o pensiune deținută de firma Simast Trust. Aceasta este deținută de doamna Simona Tănase, soția domnului Laurențiu D. Tănase, fost secretar de stat la Ministerul Cultelor în timpul lui Adrian Năstase. 


Domnul Tănase a fost pentru mulți, mulți ani reprezentantul PSD la CNSAS, acolo unde cercetătorii nu au primit acces la dosarele de la Securitate ale preoților.


Laurențiu Tănase | Foto: Silviu Cluci

Familia Tănase are proprietăți la Berca. Soția este dentistă, cu o afacere prosperă la București. Doamna Simona Tănase figura ca acționară și la o altă firmă, Simtur SRL, care deține o pensiune agroturistică - Casa Matei din 2006. Care avea 17 camere.


Extras din declarația de avere completată de Laurențiu D. Tănase în care sunt menționate firmele la care familia era acționară

Acum a primit bani să mai facă o pensiune, în parcare la Casa Matei. Din câte știu, acest lucru este interzis de regulamente. Dar ce sunt regulamentele când există voință politică? Nimic.


Proiectul prin care firma Simonei Tănase primește bani europeni pentru construirea unei noi pensiuni agroturistice

Inițial, comitetul de selecție aprobase, în 2017, și proiectul doamnei Oana Emilia Vioiu. Soțul, Nicolae Cristinel Vioiu, este consilier județean PSD la Buzău. Este și directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) - adică șeful agenției care aloca banii europeni. Cum conflictul de interese bătea rău la ochi, proiectul a fost retras. În mod sigur banii au ajuns însă unde trebuie. 


Proiectul aprobat în 2017 a fost retras ulterior

Sursa: https://www.libertatea.ro/opinii/afacerea-gal-urilor-cum-au-ajuns-bani-europeni-nerambursabili-la-fiul-unui-primar-nora-unui-alt-edil-si-sotia-unui-fost-secretar-de-stat-4713964

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.