ANMDMR a transmis, miercuri, precizări cu privire la lipsa unor medicamente.
”În perioada sărbătorilor de iarnă au existat discontinuităţi în aprovizionarea unor unităţi farmaceutice, ca urmare a perioadei prelungite de inactivitate a distribuitorilor de medicamente. Situaţia a fost remediată odată cu reluarea programului normal de lucru, după 13 ianuarie a.c. În ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentelor de uz uman eliberate prin farmaciile cu circuit de spital, Ministerul Sănătăţii şi ANMDMR au avut si vor continua întâlnirile cu producătorii şi distribuitorii autorizaţi pentru a analiza şi a găsi soluţii punctuale în situaţiile în care s-a constatat deficit în aprovizionare”, a transmis instituţia, într-un comunicat de presă.Potrivit sursei citate, medicamentul Hidrocortizon hemisuccinnat, fiole, va fi disponibil începând cu luna februarie, ca urmare a reînceperii producţiei.
”ANMDMR colaborează permanent cu C.N. Unifarm S.A. pentru identificarea de soluţii pent...