Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. La faţa locului acţionează două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare din cadrul Detaşamentului Sighişoara şi modulul CBRN din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş”, informează, vineri după amiază, oficialii ISU Mureş.
Aceştia precizează că la locul intervenţiei se deplasează şi o autospeciala transport roboţi.
Potrivit sursei citate, „echipele intervin pentru gestionarea situaţiei în condiţii de siguranţă”. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA transmis că, începând cu ora 15:38, traficul feroviar este întrerupt în zona haltei Albeşti Târnava, din cauza scurgerii de combustibil semnalate.„Scurgerea de combustibil a fost constatată la unul dintre vagoanele tip cisternă (al patrulea) ale trenului nr. 66007002 (apa...