Autoritățile sanitare italiene au declanșat imediat o anchetă epidemiologică, care a dus la retragerea lotului suspect de pe piață. În paralel, au emis un avertisment pentru a evita consumul tipul de brânză locală Puzzone di Moena de către copii sub 10 ani, femeile însărcinate și persoanele imunocompromise.
În Italia, în 2023, au fost raportate 18 cazuri de intoxicații legate de produse lactate nepasteurizate, iar în 2024 numărul acestora a crescut la 73.
Cel mai grav caz a fost consemnat în 2017, când un copil a rămas în stare vegetativă, tot din cauza unei brânze nepasteurizate.
De altfel, în Italia a fost depus un proiect de lege care propune introducerea unor etichete care să avertizeze asupra riscurilor de sănătate asociate consumului de produse lactate nepasteurizate de către copiii mici. Propunerea este sprijinită de familiile afectate, inclusiv de tatăl unui copil grav bolnav, care consideră că măsura este esențială pentru prevenirea unor tragedii similare. ...