”La data de 11 martie 2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva altor doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Trinunalul Bucureşti.
Procurorii precizează că, în noaptea de 9-10 martie 2025, cei doi bărbaţi au exercitat acte de violenţă îndreptate împotriva dispozitivelor de jandarmi desfăşurate în Centrul vechi cu ocazia protestelor din faţa sediului Biroului Electoral Central, aruncând cu obiecte contondente în direcţia forţelor de ordine, iar prin aceasta au tulburat ordinea şi liniştea publică.
”În cauză sunt administrate şi alte probe pentru stabilirea tuturor urmărilor acţiunilor inculpaţilor, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă. De asemenea, se efectuează activităţi pentru identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte similare în contextul protestului amintit. Procurorii au disp...