Șeful Executivului a considerat că „nu este necesară” participarea reprezentanţilor Ambasadei la întâlnirile politice din SUA, a declarat liberalul Andrei Muraru, ambasador la Washington, duminică, 3 decembrie, la o recepţie în cadrul căreia premierul PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de români din SUA.
„Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile, însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile”, a spus Alexandru Muraru, în intervenţia sa la eveniment, potrivit Agerpres.
„Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu îmi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici, în America, înseamnă succesul României. Şi în definitiv vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii - întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”, a adăugat el. Ulterior, diplomatul liberal a adăugat că doar a făcut „o constatare”.
În replică, premierul Marcel Ciolacu i-a spus că „important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare”.
„O să îmi permit... Cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea. Nu cred că este mare diferenţă între politică şi diplomaţie şi sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Premierul este într-o vizită oficială de 5 zile la Washington şi la New York până miercuri, 6 decembrie, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.