Amenzi de peste 2 milioane lei date de poliţişti de 1 Decembrie. Sute de permise de conducere, reţinute

acum 11 luni 88

Poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 2.600 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 5.500 de fapte contravenţionale şi 404 permise de conducere au fost reţinute. Astfel, poliţiştii au aplicat 5.567 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.132.171 de lei.


„La data de 1 decembrie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 388 de acţiuni şi au intervenit la 2.670 de evenimente, dintre care 2.271 au fost sesizate de cetăţeni prin 112", precizează comunicatul de presă al Poliţiei Române.


De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 25 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 5.567 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.132.171 de lei, a mai transmis aceeași sursă.


Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 104 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 404 permise de conducere, dintre care 102 pentru viteză, 52 pentru alcool şi 10 pentru droguri.


De asemenea, au fost retrase 217 certificate de înmatriculare.


Tot vineri, în cadrul acţiunii BLOCADA, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate, mai indică sursa citată.


Astfel, la nivel naţional, 3.879 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.


Au fost organizate peste 449 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.128 de autovehicule şi legitimate 10.426 de persoane.


Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.980 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 111 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.


În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au fost constatat 26 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 11 de conducere sub influenţa alcoolului şi 6 de conducere sub influenţa drogurilor. Au fost reţinute 212 permise de conducere, dintre care 27 pentru alcool şi 58 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 134 de certificate de înmatriculare, mai spune sursa menţionată.


Siguranţa cetăţenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune.


Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/amenzi-de-peste-2-milioane-lei-date-de-politisti-de-1-decembrie-4736902

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.