Americanii cer ouă și din România, dar au pretenții: vor să fie spălate și apoi congelate. Ce spun fermierii români
acum 6 zile
15
„Ne-au cerut ouă și americanii, dar nu putem să le dăm deocamdată. Sunt niște condiții pe care ei le pun și noi în Europa nu le îndeplinim, în sensul că ei vor ca ouăle să fie spălate, iar noi nu facem treaba asta, și apoi congelate. Este foarte greu de transportat oul în coajă din Europa în SUA. Dacă se vând ouă lichide congelate sau ouă praf, atunci e mult mai simplu. Din Europa am înțeles că încearcă Danemarca, cel puțin din ceea ce discutăm noi în asociația europeană de profil. A primit condițiile de export din Statele Unite, dar nu știu dacă s-a angajat să le ducă. Nu am informații că în prezent duce cineva ouă din Europa către SUA. Probabil că au găsit din afara granițelor Europei. Am înțeles că Turcia ar fi agreată. Sunt condiții diferite și legislația e diferită în America față de Europa și trebuie armonizată”, a declarat președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, pentru Agerpres.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la sp1.rss.news@gmail.com și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.