„Subteran” spune povestea unei mame care lucrează în IT și care, pentru a-și salva fiul, ajunge să lucreze sub acoperire împotriva interlopilor bucureșteni. Netflix a început deja producția noului serial, a anunțat compania marți, 24 octombrie, într-un comunicat de presă.
Seria de șase episoade îi are în centrul distribuției pe Ana Ularu și Florin Piersic jr.
„Subteran” este regizat de Anca Miruna Lăzărescu, Daniel Sandu și Octav Gheorghe, cu Steve Bailie, Peter Kerek și Octav Gheorghe scenariști.
Plotul: „Cami (Ana Ularu) este o femeie care își folosește inteligența pentru a avea succes într-o lume a bărbaților. Când viața ei este dată peste cap de un grup interlop, ea ajunge să joace rolul de iubită și hacker pentru un detectiv sub acoperire, care se află într-o situație fără scăpare. Însă Roman (Florin Piersic jr) este singura șansă pe care o are Cami de a se răzbuna și de a-și salva fiul”.
„Subteran este un serial polițist captivant, dar și puțin absurd, cu un ton alert, plin de adrenalină și sunt sigură că va evolua frumos, având în vedere succesul deja cunoscut al numeroaselor titluri românești disponibile pe Netflix”, spune, în comunicatul de presă, Anna Nagler, Director of Local Language Series pentru Netflix Europa Centrală și de Est.
Compania nu precizează când va fi gata producția, însă filmările au început.
Foto principală: Vlad Coplea/Netflix