Economia nu trebuie să fie terenul de joacă electorală sub nicio formă. Panica nu este justificată, România are reziliență economică și financiară pe termen scurt. Pe termen mediu însă, instabilitatea politică trebuie să înceteze, deoarece impactul la nivel economic și social este dăunător.
Finalul Guvernului Ciolacu și al Coaliției care a condus România înseamnă o nouă etapă de incertitudine. Instabilitatea politică își va manifesta plenar efectele în viața politică, economică și social în următoarea perioadă, din cauza fărâmițării politice și a susținerii fragile a noului Guvern în Parlament.
Trecând peste crize multiple – sanitară, energetică, economică și pe fondul unui război la graniță cu costuri ridicate de contagiune negativă, Guvernele Coaliției au menținut stabilitatea macroeconomică, socială și politică. Nu se poate afirma că au existat evenimente de criză majoră până la momentul anulării alegerilor prez...