Anamaria Prodan rupe tăcerea despre onorariul de la „America Express”, după ce s-a zis că a primit 50.000 de euro: „Eu nu-s o prezență ieftină”

acum 11 luni 68

Anamaria Prodan a fost invitat special la „America Express”, unde a făcut echipă pentru o etapă cu Cătălin și Romică Țociu. Impresara le-a purtat noroc celor doi, căci după probe solicitante, ei au și câștigat imunitatea.


La etapa a șaptea pe Drumul Soarelui, ultima din Ecuador înainte de trecerea în Argentina, la careul la care s-au adunat echipele rămase în competiție a avut loc o surpriză de proporții pentru Romică și Cătălin Țociu. Echipei lor li s-a alăturat Anamaria Prodan în aventura America Express.


Aventura a copleșit-o pe vedetă, care a renunțat cu greu la bijuteriile ei, la bani, dar și la telefonul mobil înainte de a începe cursa. Probele au pus-o la mare încercare, dar și cazarea, care a fost extrem de problematică. „N-am văzut, n-am visat și nici n-o să mai văd cât trăiesc așa ceva. Asta nu era o casă, era un loc părăsit”, a fost reacția ei când a văzut casa în care trebuia să doarmă.


Anamaria Prodan: „Ce bani câștig eu este strict problema mea”


Experiența s-a încheiat cu bine pentru vedetă, dar și cu o victorie, căci la finalul cursei ea, Cătălin și Romică Țociu au ajuns primii la prezentatoarea Irina Fodor și au primit imunitate. Pentru cele cinci zile de competiție, Click scrie că impresara ar fi primit un onorariu în valoare de 50.000 de euro, 10.000 de euro pentru fiecare zi în competiție.


Aceeași sursă precizează că impresara este cea mai bine plătită concurentă de până acum. Anamaria Prodan nici nu a confirmat nici nu a infirmat suma, însă a precizat că apariția ei nu e o „prezență ieftină deloc”. Tot ea a negat că ar fi primit 2.500 de euro pe zi, o altă sumă care se vehicula prin presă.


„Nimeni nu are cum să știe și nu este normal să se știe onorariul meu sau al altcuiva. Speculațiile ziarelor sunt mii și făcute pe spatele celor ce-s cei mai puternici. Eu nu-s o prezență ieftină deloc și nici nu am să fiu, căci mi-am construit un nume în foarte mulți ani, cu sacrificii enorme.


Eu pentru 2500 de euro nu pun nici măcar o reclamă pe Internet, pe conturile mele de socializare. Prin urmare, speculațiile presei mă distrează. Ce bani câștig eu este strict problema mea. Și este personală suma!”, a declarat Anamaria Prodan pentu Click.



Anamaria Prodan, alături de Romică și Cătălin







Anamaria Prodan a fost desemnată „Femeia anului 2023”


Anamaria Prodan este exemplul femeii puternice și a reușit să treacă peste toate obstacolele care i-au ieșit în cale de-a lungul timpului. După un an plin de greutăți, impresara a mai bifat încă o reușită.


Fiica regretatei Ionela Prodan a suferit enorm după despărțirea pe Laurențiu Reghecampf, însă și-a promis că își va găsi puterea de a merge mai departe și de a avea grijă de copiii ei. În cadrul unui eveniment recent, Anamaria Prodan a fost desemnată „Femeia anului 2023” în cadrul unei gale la Bucharest Fashion Week și le mulțumește tuturor celor care au votat-o pentru a obține acest titlu. Impresara a fost însoțită de fiica ei, Sarah, și Bebeto, băiatul din căsnicia cu Laurențiu Reghecampf.


„Premiul acesta este o încununare a ultimilor ani foarte grei care nu ne-au pus la pământ. Dimpotrivă! Ne-au ridicat și ne-au pus unde merităm să fim. În vârf din nou! Eu și copiii mei suntem acolo sus și nu ne vom mai uita vreodată în jos după năluci. Am înțeles toți că apa și uleiul nu se amestecă și că noi suntem învingătorii vieții.


Îi mulțumesc lui Dumnezeu secundă de secundă pentru tot și celor ce au votat pentru titlul de «femeia anului»! Vă mulțumesc și vă promit că niciodată familia Prodan nu va mai permite nimănui să o detroneze de pe locul 1. Vă iubesc și vă doresc exact ce-mi doresc mie”, ne-a declarat Anamaria Prodan.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/anamaria-prodan-onorariu-america-express-50-000-de-euro-4745028

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.