Cătălin Bordea s-a hotărât și își dorește să se îndrăgostească mai repede, iar până în vara acestui an să fie implicat într-o relație serioasă. Comediantul a mărturisit că a început să aibă niște obiceiuri greșite după ce a divorțat de Livia.
Nu a ascuns niciodată faptul că despărțirea de Livia a fost o mare lovitură pentru el, însă acum Cătălin Bordea începe să își vindece sufletul cu ajutorul prietenilor, dar și cu ajutorul terapiei pe care o face. Juratul de la „iUmor” așteaptă să se îndrăgostească și să găsească pe cineva care să îi fie loială.
După divorțul de Livia, Cătălin Bordea mărturisește că a început să aibă câteva obiceiuri greșite și își cumpără multe lucruri la fel, pentru că nu mai are cine să îi spună o părere. Vedeta de la Antena 1 are în plan ca până în această vară să își găsească o femeie potrivită lui.
„Trebuie neapărat, până în vară, să-mi fac o relație, pentru că nu mai am noimă”
„Eu abia aștept să mă îndrăgostesc. Eu acum n-am noimă, fac ce vreau și nu e în regulă pentru un bărbat să facă asta. Mi-am cumpărat trei perechi de adidași, aceeași culoare, același brand. (...) Am făcut chestia aia din reflex, să mă întorc, să întreb «băi, e în regulă?» și n-aveam pe cine să întreb. Sunt scăpat de sub control, pur și simplu. Mi-am luat două lanțuri de aur la fel, ce om normal la cap are două lanțuri de aur la fel?! Am luat primul lanț de aur, m-am întors să întreb «crezi că e OK?». Și nimic! Trebuie neapărat, până în vară, să-mi fac o relație, pentru că nu mai am noimă”, a declarat Cătălin Bordea pentru cancan.ro.
De asemenea, juratul de la „iUmor” a precizat că își dorește o poveste de dragoste care să fie de lungă durată și foarte serioasă, așa cum au fost toate relațiile lui. „De lungă durată, că te complici foarte tare. Până pleacă, până vine cineva, e foarte greu. Mă refer, dacă ai relație de doi ani de zile, după aceea te desparți, pleacă trebuie să faci renovări în casă, dup-aia vine următoarea, nu-i place și tot așa.”
În cadrul interviului pentru sursa mai sus-menționată, Cătălin Bordea a spus că nu a fost contactat de nimeni, în special de Livia sau Spike, după ce a fost la podcastul lui Speak și a făcut dezvăluiri neașteptate despre viața lui personală.
„Nu, sunt la fel ca tata, nu m-a sunat niciodată. Dar ce să zici, mă?! «Felicitări, un podcast foarte bun, să-l saluți pe Speak». N-au sunat și foarte bine au făcut, eu chiar le doresc tot binele din lume, crede-mă pe cuvânt. Oamenii trebuie să stea împreună, vorbesc foarte serios. Și chiar ajungi la un nivel la care zici «poate sunt ce trebuie», habar n-am.”
Mesajul lui Cătălin Bordea pentru Livia și Spike
O bună perioadă, Livia, fostă Bordea, și cântărețul Spike s-au ascuns, nu și-au dorit să se afle public că au o relație, mai ales după controversatul divorț al ei de Cătălin Bordea. Comediantul susține că ea l-a înșelat cu artistul chiar în timpul căsniciei. A ajuns chiar și la psiholog pentru a trece peste traumă.
Având în vedere că divorțul lor a fost pronunțat, Livia nu se mai ferește să apară alături de noul iubit. Fosta soția a lui Cătălin Bordea și Spike au fost surprinși recent într-un mall din București. Conform Cancan, îndrăgostiții au ieșit la cumpărături, chiar de sărbători. S-au ținut de mână, semn că formează oficial un cuplu.
Imaginile cu îndrăgostiții au fost văzute și de Cătălin Bordea, care a reacționat. Comediantul le-a transmis celor doi să rămână împreună. Într-o notă ironică a explicat că în felul acesta nu vor mai deranja pe alții. Totodată, el a dat de înțeles că pe viitor va avea grijă când își va alege prietenii.
Spike a fost chiar cavaler de onoare la nunta lui Cătălin Bordea cu Livia. „Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrâneți. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract.
Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.