Un apel „special” a devenit viral în mediul online din Austria. Sub titlul „Cine vrea să ne învețe?”, 13 copii de 8 ani din Dürrnberg, vestul țării, imploră inspectoratul școlar să le trimită un profesor, relatează Heute.
Cuvintele „piticilor” sunt emoționante: „Suntem clasa a II-a la Dürrnberg și căutăm un nou învățător, de la începutul lunii decembrie, pentru 17 până la 22 de ore pe săptămână. Suntem 13 elevi amuzanți, muncitori și talentați. Suntem cea mai bună clasă care a existat vreodată, într-o mică școală grozavă dintr-unul dintre cele mai frumoase locuri din Salzburg".
Cu sprijinul părinților, „copiii de 8 ani cerșesc un profesor și demască, astfel, eșecul politicii școlare din țară“, spune Niki Glattaue, columnist la ziarul Heute.
Mai degrabă, la Dürrnbergse duc profesori de schi, nu învățători de școală primară, spune specialistul în educație.
Școala din Dürrnberg a ajuns fără dascăl după ce învățătoarea a intrat în concediu de maternitate, iar inspectoratul școlar din Austria nu a desemnat niciun înlocuitor, nimeni nu vrea să vină „în satul izolat”.
Școala elementară nu mai are nici director, acesta a renunțat la post după vacanța de toamnă.
Satul, 700 de locuitori, este situat pe râul Salzach, sub lanțul muntos Obersalzberg, la o altitudine de 650 de metri, la granița cu Germania. În zonă se află salina Hallein.
Foto: Volksschule Dürrnberg