Aproape 2.000 de turiști au fost evacuați de la Palatul Versailles, după o amenințare falsă cu bombă

acum 10 luni 75

Aproape 2.000 de oameni care se aflau la Palatul Versailles, unul dintre cele mai vizitate monumente din Franţa, a fost evacuați miercuri dimineaţă, 20 decembrie, în urma unei ameninţări false cu bombă, potrivit Le Figaro.


Incidentul a avut loc la ora locală 10.20, fiind semnalat un „posibil pachet suspect”, iar la fața locului au fost trimise echipe pirotehnice.


„Din motive de securitate, Château de Versailles evacuează vizitatorii şi se va redeschide de îndată ce vor fi efectuate verificările necesare”, au transmis reprezentanții Palatului Versailles, într-o postare pe X, fostă Twitter.


Prefectura departamentului Yvelines, la vest de Paris, a confirmat pentru AFP că decizia a fost luată „în urma unei ameninţări cu bombă semnalate pe moncommissariat.fr”, o platformă la nivel naţional care primeşte în mod regulat mesaje similare de câteva luni.


Alerta s-a dovedit a fi falsă, iar palatul a fost redeschis.


De la jumătatea lunii octombrie, Palatul Versailles a fost vizat de mai multe amenințări false cu bombă: în opt zile, situl istoric a fost ținta a șapte alarme false. Aceste fapte se pedepsesc cu doi ani de închisoare și cu amendă de 30.000 de euro, notează Le Figaro.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/aproape-2-000-de-turisti-au-fost-evacuati-de-la-palatul-versailles-dupa-o-amenintare-falsa-cu-bomba-4753991

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.