În Ajunul Crăciunului, 446 de permise au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce de polițiștii de la rutieră, informează Ministerul de Interne, citat de Agerpres.
Dintre acestea, 74 au fost reținute pentru consum de alcool, iar alte 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. De asemenea, au fost retrase 207 certificate de înmatriculare.
În total, în Ajunul Crăciunului, structurile MAI au intervenit la 4.992 de evenimente, 3.373 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.619 - situaţiilor de urgenţă.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 5.389 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 1,9 milioane de lei.
Pompierii au efectuat trei controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 lei.
De altfel, pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.370 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 87 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora, au fost salvate 32 de persoane.
La rândul lor, jandarmii montani au salvat 6 persoane aflate în situaţii critice.
Foto cu caracter ilustrativ