58 de migranți din Siria, Irak și Iran, ascunși în două TIR-uri, au fost depistați, duminică, de polițiști când încercau să treacă ilegal granița în Ungaria prin punctele de frontieră Nădlac și Nădlac II, județul Arad, informează Agerpres.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier pentru o societate comercială din Danemarca.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 43 de cetăţeni străini”, transmite Poliția de Frontieră.
În urma verificărilor s-a stabilit că cele 43 de persoane sunt din Siria, Irak și Iran și intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au efectuat controlul, la ieșirea din țară, asupra unui automarfar condus de un cetățean turc ce transporta fructe pe ruta Turcia – Austria.
În urma controlului, au fost descoperiți, în compartimentul destinat transportului de marfă, 15 cetățeni străini.
La verificări, s-a stabilit că aceste persoane sunt din Siria și doreau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport.
FOTO: Poliția de Frontieră