Prețul asigurării obligatorii a locuinței va fi exprimat în lei, iar polițele vor fi mai scumpe cu circa 30 de lei odată cu intrarea în vigoare de la 1 noiembrie a unei noi legi, scrie Economica.net.
Este vorba de Legea 115 privind modificarea și completarea Legii 260 din 2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor, care a fost publicată în Monitorul Oficial încă din luna mai 2023.
Legea prevede că suma asigurată pentru locuințele din beton este de 100.000 de lei, iar prima brută anuală, adică suma ce trebuie plătită de către proprietari, este de 130 de lei. Anterior, tariful era de 20 de euro, echivalentul a aproximativ 100 de lei.
Concomitent, pentru locuințele făcute din paiantă sau cărămidă nearsă, suma asigurată este de 50.000 de lei, iar prima ce trebuie plătită de proprietari este de 50 de lei. Anterior, prețul era de 10 euro, adică aproape la fel.
Pentru diferența până la valoarea reală a locuinței sau pentru asigurarea mobilei și a electronicelor trebuie achiziționate polițe facultative de asigurare.
Legea nu modifică și riscurile acoperite, acestea polițele vizeqză în continuare daunele provocate de cutremur, inundație și alunecări de teren.
O altă modificare este posibilitate ca asigurarea să fie făcută multianual.
Se strânge șurubul
De asemenea, nimeni nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nici nu va putea schimba statutul acesteia fără poliță obligatorie de asigurare.
Asigurarea era obligatorie și până acum, dar doar 20% din locuințele din România sunt asigurate contra dezastrelor, conform statisticilor oficiale.
O altă modificare este legată de cei care locuiesc în clădiri încadrate în categoria I de risc seismic, adică celebrele clădiri „cu bulină”. Acestea nu se pot asigura prin polița obligatorie până la consolidarea lor.
Există însă posibilitatea ca acestea să poată fi asigurate la societăți de asigurare private, diferite de PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor.
Funcționarii din primării vor transmite de acum persoanelor care nu au încheiat polițe obligatorii scrisori de înștiințare cu confirmare de primire.