Atac armat asupra unei mine de aur din Peru. „Sunt morți și răniți”, anunță autoritățile

acum 11 luni 71

Cel puţin nouă persoane au murit şi alte 23 au fost rănite, sâmbătă, după ce mai mulți bărbați înarmați au atacat mina Poderosa din Peru cu explozibili și au luat ostatici, a anunțat Ministerul de Interne, citat de Reuters.


Poliția a transmis că a „preluat controlul asupra situației”, după ce a arestat șapte suspecți și a confiscat mai multe arme.


„Un grup de delincvenţi înarmaţi a pătruns în instalaţiile companiei miniere Poderosa, în provincia Pataz, şi s-a confruntat violent cu serviciile de securitate ale companiei. Sunt morți și răniți", au precizat autorităţile locale.


În urma schimbului de focuri, au murit nouă persoane. Printre acestea, șapte gardieni care au încercat să respingă asaltul şi doi mineri, ucişi când atacatorii au aruncat explozibili în galerie, potrivit AFP.


Asaltul a durat aproximativ 10 ore, timp în care atacatorii au luat ostatici patru muncitori, pe care i-au eliberat ulterior, când s-au retras.


Șapte atacatori au fost arestați de polițiști, dar un număr necunoscut de persoane a reuşit să fugă înainte ca autorităţile să recapete controlul asupra situaţiei. 


Autorităţile fac cercetări pentru a stabili motivele acestui atac, în timpul căruia nu a fost comis niciun jaf, potrivit presei locale.


Atacul are loc la un an după demiterea și arestarea fostului președinte de stânga Pedro Castillo, care a declanșat luni de proteste violente ale susținătorilor mineritului în această țară sud-americană.


Peru este al doilea cel mai mare producător de cupru din lume și un important producător de argint și aur.


FOTO: Profimedia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/atac-armat-mina-de-aur-din-peru-4737125

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.