Aflat în spital, Atallah, 5 ani, a fost vizitat de comisarul adjunct al regiunii Negev, Effi Shiman, de superintendentul-șef Ronen Kalafon, și de cei doi ofițeri care i-au salvat viața, relatează Jerusalem Post.
Atallah s-a trezit devreme pe 7 octombrie, pentru a merge cu tatăl său și a lucra pe câmpurile din Mivtahim, un „moșav” (n.r. sat) din sudul Israelului.
Liniștea celor doi a fost a fost spulberată când peste 1.000 de terorişti Hamas s-au infiltrat în Israel şi au masacrat civili, ucigând peste 1.400 de oameni, rănind alți 5.000 şi răpind 220 de persoane.
Tatăl băiatului a fost ucis de teroriști în fața fiului său, iar Atallah a fost rănit și a leșinat. Ofițerii unității Magen au ajuns la fața locului și l-au găsit pe băiat rănit în brațele unchiului său neputincios. I-au oferit primul ajutor care i-a salvat viața.
În timp ce se recupera în spital, Atallah a fost vizitat de comisarul adjunct al regiunii Negev, Effi Shiman, de superintendentul-șef al unității Magen, Ronen Kalafon, și de cei doi ofițeri care i-au salvat viața.
Familia lui Atallah, care provine din orașul Rahat, sudul Israelului, și-a exprimat recunoștința față de polițiștii care l-au salvat pe băiețel.
Când voi fi mare, vreau să devin ofițer de poliție, ca să prind teroriști și criminali precum cei care i-au ucis pe cei mai dragi mie.
Atallah:
Copilul era crescut de tatăl său, după ce mama sa s-a stins anul trecut. Acum va rămâne în grija unchiului.