Bucureștiul devine, în weekendul 31 mai – 1 iunie, un imens teren de joacă pentru copii și familii, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului: vor fi spectacole pentru copii, activități sportive, ateliere creative, expoziții, întâlniri cu personaje îndrăgite și multe surprize.
Pe 31 mai, copiii sunt invitați să-și creeze păpuși textile la atelierul coordonat de Brândușa Oancă, în Piața Revoluției. Seara, tot aici, sunt programate ateliere de cusut și broderie, deschise publicului larg. În fața Muzeului Colecțiilor de Artă, vizitatorii pot asista la demonstrații de pictură live, iar pe Esplanada Cercului Militar are loc un atelier de dans contemporan coordonat de Ștefan Lupu, din partea Teatrului Mic.
În zona Bisericii Kretzulescu, Teatrul de Animație Țăndărică aduce un spectacol vizual – „Freestyle Puppetry”, iar la Palatul CEC, seara se încheie cu un show de dans semnat de Școala de Dans „Challenge Arts”. Cei pas...