Atentat cu bombă în timpul unei liturghii catolice, în Filipine. Patru persoane au murit și alte 42 au fost rănite

acum 1 an 115

Cel puțin patru persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite, duminică dimineață, într-o explozie produsă în timpul unei slujbe catolice ținută la gimnaziul Universităţii de Stat Mindanao din Marawi, cel mai mare oraș musulman din Filipine, informează BBC.


„Patru persoane au murit. Alți 42 de oameni au suferit răni ușoare. Anchetăm pentru a stabili dacă este vorba despre un dispozitiv exploziv improvizat sau o grenadă. Situația este sub control”, a declarat şeful poliţiei regionale, Allan Nobleza.


Președintele filipinez Ferdinand Marcos Jr a condamnat atentatul, precizând că a fost un act „fără sens și odios”, care a fost „organizat de teroriști străini”. 


Universitatea de Stat Mindanao a publicat o declaraţie prin care condamnă „actul de violenţă", suspendând în acelaşi timp cursurile şi desfăşurând mai mult personal de securitate în campus.


„Suntem solidari cu comunitatea noastră creştină şi cu toţi cei afectaţi de această tragedie", a spus universitatea într-un comunicat.


Fotografii postate pe pagina de Facebook a guvernului provinciei Lanao del Sur îl arată pe guvernatorul Mamintal Adiong vizitând într-o unitate medicală „victimele rănite în atacul cu bombă".


Persoanele transportate la spital au fost tratate pentru răni ușoare și vânătăi. „Mulți au fost externați”, a precizat Mamintal Adiong.


Atacul a avut loc la trei zile după o lovitură aeriană a armatei filipineze, vineri, care a ucis 11 militanţi islamişti din organizaţia Dawlah Islamiyah-Philippines la Mindanao.


FOTO: Profimedia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/atentat-bomba-filipine-slujba-catolica-4737065

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.