Atenţionare de călătorie MAE pentru Germania: „Se mențin perturbările în transportul aerian, rutier şi feroviar, în landul Bavaria”

acum 1 an 80

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în landul german Bavaria că persistă perturbările în transportul aerian, rutier şi feroviar, generate de precipitaţiile sub formă de ninsoare sau ploaie înghețată, relatează agenția News.ro.


„Pe aeroportul din München numeroase curse au fost anulate sau amânate, fiind de aşteptat ca perturbările să continue pănă la data de 7 decembrie 2023. Există situaţii în care pasagerii rămân blocaţi în aerogară, din cauza amânării sau anulării succesive a zborurilor de legătură. Se înregistrează dificultăţi şi în ceea ce priveşte gestionarea logistică a bagajelor”, a transmis, marţi seară, MAE, într-un comunicat de presă.


Anterior, administrația aeroportului bavarez anunțase că operațiunile sunt închise de marți seară, din cauza prognozelor care anunță ploaie înghețată.  În total, sunt 310 zboruri anulate.


Potrivit MAE,, circulaţia trenurilor rămâne în continuare puternic afectată în Bavaria, cu numeroase întârzieri şi curse anulate.


„Zona metropolitană München este încă «accesibilă într-o măsură foarte limitată», cu doar câteva trenuri de lungă distanţă către şi dinspre München, motiv pentru care Deutsche Bahn recomandă evitarea unor astfel de călătorii. De asemenea, mijloacele de transport urban de suprafaţă din capitala de land sunt încă limitate, cu cea mai mare parte a tramvaielor blocate în depouri. Liniile de autobuz pot fi folosite doar pe anumite secţiuni sau la o frecvenţă mult redusă”, a mai transmis MAE.


Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular al României la München, +49 89 553307 sau +49 89 98106143, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.


De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă, +491602087789.


Foto: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/atentionare-de-calatorie-mae-pentru-germania-se-mentin-perturbarile-in-transportul-aerian-rutier-si-feroviar-in-landul-bavaria-din-cauza-ninsorilor-4739999

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.