Atrocităţile de la adăpostul Suraia, dezvăluite de TVR, în dezbatere la Cotroceni
acum 1 ora
15
Atrocităţile de la adăpostul din comuna Suraia, dezvăluite de TVR, au ajuns şi la Administrația Prezidenţială. Specialişti şi autorităţi au vorbit despre cum a fost posibilă o astfel de tragedie.
“Am vrut să înțelegem unde apar blocajele, de ce ajung să se producă astfel de situații și ce soluții funcționale pot fi aplicate,” a transmis la finalul întâlnirii consilierul de stat pentru relaţia cu societatea civilă. Acesta a precizat că gestionarea unor astfel de cazuri precum cel de la Suraia nu e posibilă fără o colaborae cu societatea civilă.
Discuţiile vor continua şi sunt așteptate la întâlniri toate organizațiile interesate, iubitori de animale şi autorități.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.