Au intrat în greva foamei pentru pensii. Cum e Ciolacu?!

acum 11 luni 47

Cinci lideri de sindicat din serviciile de ambulanţă au intrat în greva foamei, anunță marți Federaţia Ambulanţa. Nemulțumirea e legată de faptul că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ. Protestul s-a desfășurat la Camera Deputaţilor, iar de la ora 12.00 urma să se mute la Guvern.

”În susţinerea celor 5 lideri de sindicat, angajaţi din toate serviciile de ambulanţă, aflaţi în timpul liber, vor protesta începând de astăzi, 21 noiembrie 2023, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanţă. Nerecunoaşterea condiţiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă îşi desfăşoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi prin votul plenului din Camera Deputaţilor, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii”, anunţă sindicaliştii.

Aceştia cer o întâlnire de urgenţă cu premierul Marcel Ciolacu, dar şi cu miniştrii Muncii şi Sănătăţii ”pentru a stabili modalitatea de soluţionare a revendicărilor sindicale şi pentru a se găsi soluţii care să resolve situaţiile cu care se confruntă serviciile de ambulanţă”.

Legea pensiilor, adoptată de Parlament, elimină condiţiile speciale de care beneficiau angajaţii din sistem.

Greviștii sunt

  1. Chiş Gheorghe preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”din România
  2. Gâdiuţă Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea
  3. Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanţa Brăila
  4. Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanţa Vâlcea
  5. Muşa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanţa Olt

Protestul extrem are loc în ziua în care PSD se laudă că a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale prin adoptarea noii legi a pensiilor.
„Prin adoptarea noii legi a pensiilor, PSD a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale. Adoptarea cu o largă majoritate a noii legi a pensiilor reprezintă împlinirea unuia dintre cele mai importante obiective politice ale Partidului Social Democrat, respectiv reformarea sistemului public de pensii, prin care sunt înlăturate inechităţile dintre pensionarii care au contribuit şi au muncit la fel şi care asigură creşterea continuă şi sustenabilă a veniturilor pensionarilor. Adoptarea legii cu o largă majoritate parlamentară şi validarea actului normativ de către experţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale garantează atât sustenabilitatea pe termen lung a noului sistem de pensii, cât şi stabilitatea politică privind aplicarea reformei, care anterior a fost blocată de guvernarea de dreapta din perioada 2020-2021”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.

Potrivit sursei citate, prin adoptarea noii legi a pensiilor în termenul convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană, PSD a realizat angajamentul său faţă de pensionari de a elimina din PNRR plafonul de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile, care ar fi putut determina îngheţarea punctului de pensie până în 2070.

„Reamintim că acest plafon nedrept pentru pensionari a fost introdus în PNRR cu mult cinism de USR, care continuă să se opună reformării sistemului de pensii şi creşterii sustenabile a veniturilor pensionarilor. Pensionarii trebuie să ştie că USR este singurul partid care a votat împotriva noii legi a pensiilor. Din anul 2017, când PSD a deschis dezbaterea privind necesitatea reformării sistemului de pensii şi până la intrarea noii legi în vigoare de la 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie a crescut de peste două ori, de la 917 lei la 2.031 lei. Cea mai mare parte a acestei creşteri s-a realizat cu PSD la guvernare. Singura perioadă în care pensiile au fost îngheţate a fost în 2021, în timpul guvernării PNL-USR. PSD subliniază că reforma pensiilor este importantă în egală măsură pentru pensionari şi pentru salariaţi. Noua lege stimulează continuarea studiilor la nivel universitar, recompensează munca şi stagiile lungi de cotizare şi stimulează natalitatea”, mai spus social-democraţii.

 

 

The post Au intrat în greva foamei pentru pensii. Cum e Ciolacu?! appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/in-greva-foamei-pentru-pensii-cum-e-ciolacu/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.