„Aureolaţi de glorie, în acest pământ care nu vă mai este străin”. Pe urmele eroilor militari români care se odihnesc pentru eternitate la peste o mie de kilometri de casă, în Franța

Cimitirul Militar Român de la Soultzmatt, în Franța, inaugurat acum un secol în prezența reginei Maria și a regelui Ferdinand, adăpostește osemintele a 678 de militari români care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial. Aceasta este istoria locului şi a românilor care și-au găsit sfârșitul aici, în condiții tragice.

Pe dealurile umbrite de Munţii Vosgi, de foioasele şi de brazii lor, în nord-vestul Franţei, undeva la mijlocul distanţei dintre oraşele Colmar şi Mulhouse, se află o localitate pe care circuitele turistice de pe verticala vinului alsacian nu o includ în prezentări.

Soultzmatt, un sat cu puţin peste 2.000 de locuitori, este însă un simbol pentru militarii români care și-au pierdut viața în timpul Primului Război Mondial.

Doar numele micului drum care șerpuiește în pădure, Chemin du Kronprinz Laeger, sugerează că acest ținut de pe Val du Pâtre, care servește ca o mică trecătoare între Soultzmatt și Florival, nu a fost întotdeauna doar un refugiu pentru animalele sălbatice.

Cimitirul Militar Român de la Soultzmatt

„Calvarul prizonierilor români”

La începutul Primului Război Mondial, germanii care ocupau vestul Franţei au înființat aici o „tabără a Prințului Moștenitor”. Aceasta a servit mai întâi drept loc de recuperare pentru soldații angajați pe front. Dar, de la începutul anului 1917, tabăra a primit și rolul de lagăr pentru prizonieri.

În ianuarie 1917, „în frigul năprasnic, locuitorii din Soultzmatt au văzut sosind soldați epuizați și slăbiţi”, scrie istoricul francez Jean Nouzille în cartea sa „Le Calvaire des prisonniers roumains en Alsace-Lorraine” (Calvarul prizonierilor români în Alsacia-Lorena), publicată în 1991. Erau români care fuseseră luați prizonieri de germani în lunile precedente, în timpul unei campanii care a dus la cucerirea Bucureştiului la 6 decembrie 1916. 

Prizonierii au fost trimiși în lagăre de muncă și au fost repartizați la cele mai dificile sarcini. Muncă forestieră, în special. Potrivit mărturiilor adunate de Jean Nouzille, aceștia erau cazați în două barăci „umede și reci” în afara lagărului. Frig, foame, tortură, 120 de români au murit aici.

Prizonieri români în Marele Război

Cea mai mare necropolă românească din Franța

Pe locul unde era lagărul, astăzi se află cea mai mare necropolă românească din Franța. 

După încheierea războiului, în 1919, statul francez a dăruit României platoul de la Val du Pâtre. Cimitirul militar a fost creat în 1920 şi sfințit doi ani mai târziu, în prezenţa suveranilor României, regina Maria şi regele Ferdinand. Alte izvoare indică 1924 drept dată a inaugurării, cert este că familia regală a vizitat de mai multe ori necropola.

Regele Ferdinand, la inaugurarea cimitirului

La intrarea în cimitir, o placă menționează și numele asociației „Le souvenir français”, care se ocupă de menținerea memorialelor de război.

În plan îndepărtat, o cruce imensă, străjuită de drapelele Franţei şi României. 

Intrarea în cimitir

„În memoria celor 2.344 de prizonieri de război români morţi în lagărele germane din Alsacia şi Lorena în anii 1917 şi 1918. În memoria alsacienilor şi lorenilor care i-au ajutat să supravieţuiască” – e inscripţia în marmură, aflată la baza crucii. 

În cimitir sunt 556 de cruci. În morminte au fost depuse osemintele a 678 de români. Nu toate trupurile au fost recuperate.

Vasile Ciobanu (d. 6 martie 1917). Dumitru Iancu (d. 27 aprilie 1917). Ilie Stan (d. 21 martie 1917). Ilie Mamet (d. 18 iunie 1917). Sunt câteva dintre numele înscrise pe inscripțiile de metal prinse de crucile de beton, perfect aliniate şi decorate cu panglici tricolore. În mare parte, ţărani din Muntenia şi din Moldova. 

Numele unui soldat român pe o cruce

„Cimitirul militar român din Schaefertal onorează memoria a 678 de soldaţi români deportaţi de armata germană şi decedaţi în captivitate în 35 de comune din Alsacia în timpul Marelui Război. Ca prizonieri de război, ei au fost victime ale unor severe represalii din partea soldaţilor germani, după angajarea României alături de aliaţi în 1916”, anunţă un panou explicativ.

Soldaţi români! Departe de patria voastră pentru care voi v-aţi jertfit, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin.

Regina Maria a României, inscripţie pe placa din cimitirul de la Soultzmatt:

Memoria regală

Un panou explicativ arată şi câteva fotografii de la ceremonia de inaugurare. Regina ţine în mână un buchet de flori, iar regele – boneta militară. 

Suveranii au început, două zile mai târziu, prima lor vizită de stat în Republica Franceză, la 10 aprilie 1924. 

Regina Maria şi regele Ferdinand, la inaugurarea cimitirului

O statuie din bronz, intitulată „Mama soldatului”, realizată de sculptorul Oscar Han, în 1933, veghează crucile militarilor români. O placă amplasată pe soclu, în 2015, menționează direct numele reginei Maria.

În 1987, pe urmele strămoșilor au pășit regele Mihai I și regina Ana, care s-au recules în fața mormintelor, alături de membri ai comunităților românești din Franța. Tradiția a fost păstrată și de Margareta, Custodele Coroanei, care a fost la Soultzmatt în 2018.

În fiecare an, în prima duminică de după Înălțare, adică de Ziua Eroilor, se desfășoară aici ceremonii cu depuneri de coroane, la care participă oficiali, dar și românii naturalizați în Franța, Germania și Elveția.

Statuia reginei Maria

România în Primul Război Mondial. Cum au fost capturaţi românii

Aliată cu Germania și Austria înainte de război, România s-a declarat neutră la începutul conflagraţiei mondiale, înainte de a se răzgândi și de a declara război Austro-Ungariei, la 27 august 1916. 

Declaraţia de război a Bucureştiului a fost interpretată drept o sfidare de către germani, mai ales că regele României, Ferdinand I, era văr îndepărtat al Kaiserului Wilhelm al II-lea. 

Militarii români, deși slab înarmaţi, fără tehnică de luptă modernă şi lipsiţi de experiența marilor confruntări, au atacat pe toată lungimea arcului carpatic obiectivele germano-austro-ungare, infiltrându-se în Transilvania și Bucovina. 

Puterile Centrale au dat replica printr-un contraatac masiv pe frontul principal din Transilvania, sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, în timp ce feldmareșalul August von Mackensen ataca din sud în fruntea unor unități germano-bulgaro-turce. 

În urma contraofensivei, adversarii au reuşit să ocupe două treimi din teritoriul țării, inclusiv Bucureștiul, şi au luat o mulţime de prizonieri români. O parte dintre aceştia au ajus în lagărul din Alsacia.

Prizonieri români în Marele Război

După contraatac, armata română s-a retrat pe linia Siretului, pentru a se evita, pe cât posibil, pierderi mari. Aici, frontul s-a stabilizat pentru o vreme. În iarna și primăvara anului 1917, în Moldova, s-a desfășurat o activitate intensă pentru reorganizarea armatei române și refacerea capacității ei de luptă. Războiul s-a reluat pe frontul din Moldova în iulie 1917, când generalul Alexandru Averescu a pornit ofensiva de lângă Mărăști. Luptele au atins punctul culminant la 19 august, la Mărășești, când armata română a oprit înaintarea trupelor austriece și germane și a pus capăt ofensivei acestora la porțile Moldovei.

Puteți citi și un interviu cu viceprimarul localității franceze unde se află cimitirul militarilor români: „Bine ați venit pe pământul vostru românesc. Intrați, aici e România!”