Austria îşi menţine veto-ul la Schengen, Bulgaria şi România s-au bucurat prematur, scrie presa austriacă

acum 10 luni 56

România și Bulgaria au anunțat un progres în negocierile cu Viena privind renunțarea la veto-ul Austriei împotriva extinderii spațiului Schengen, dar Ministerul de Interne condus de Gerhard Karner „nu vrea să aibă nimic de-a face cu acest lucru” și nu există un calendar pentru renunțarea la frontierele terestre, a notat joi seară, 28 decembrie, site-ul publicației austriece Die Presse.


Practic, renunțarea la granițele aeriene și maritime din martie 2024, anunțată de Guvernul de la București cu o seară înainte, nu reprezintă o garanție că se va renunța și la frontierele terestre, adică o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen.


„Bucuria din România și Bulgaria a fost aparent prematură: Contrar afirmațiilor făcute joi de guvernele de la București și Sofia, guvernul federal austriac își menține refuzul față de aderarea celor două țări la zona Schengen, care permite călătoriile fără controale la frontieră. Negocierile sunt încă în curs de desfășurare”, a transmis Ministerul de Interne de la Viena, potrivit site-ului ziarului austriac de orientare liberală.


De asemenea, site-ul publicației Der Standard a scris și el că ministerul austriac de Interne a anunțat că „negocierile continuă în prezent”, iar condițiile lor rămân valabile: o creștere a misiunii Frontex în Bulgaria și bani de la Comisia Europeană pentru o mai mare protecție a frontierei externe la granița bulgaro-turcă, precum și întărirea controalelor la frontierele terestre și acceptarea de către România și Bulgaria a solicitanților de azil, în special din Afganistan și Siria, care au fost deja înregistrați în prealabil în aceste țări.


Potrivit Ministerului de Interne de la Viena, „nu există în prezent negocieri și, prin urmare, nici o dată” pentru eliminarea controalelor Schengen la frontierele terestre, a mai notat Der Standard.


Eliminarea controalelor la granițele aeriene și maritime pentru România va avea loc în martie 2024, a anunțat premierul Marcel Ciolacu miercuri seară, 27 decembrie. Șeful Guvernului nu a precizat și când se vor ridica și frontierele terestre. Surse guvernamentale au spus însă pentru Libertatea că acest lucru nu va avea loc mai devreme de 2025.


Ce a cerut Austria pentru Air Schengen


Premierul Marcel Ciolacu a spus pe 9 decembrie că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” referitoare la Schengen și a acceptat să se ridice graniţele aeriene pentru România. Decizia nu s-a referit însă și la frontierele terestre, pentru că România nu este oficial membră Schengen.


Viena a pus și trei condiții principale pentru Air Schengen: întărirea în continuare a securității la frontierele externe ale Uniunii Europene, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a migranților aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.


Premierul Bulgariei a respins din start condițiile impuse de Austria pentru „Air Schengen”, considerându-le „absolut inacceptabile”. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus pe 13 decembrie că nu crede că Austria va ceda curând în privința intrării complete în Schengen. „Mai e cale lungă, e nevoie de multe negocieri”, a transmis șeful statului, aflat la Bruxelles.


Austria a blocat aderarea României la Schengen în decembrie 2022, în Consiliul JAI de la Bruxelles. Viena a adus drept argument criza migranților. Olanda a votat atunci împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună. Pe 21 decembrie 2023, Olanda a anunțat că renunță oficial la vetoul impus Bulgariei.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/austria-isi-mentine-veto-ul-la-schengen-bulgaria-si-romania-s-au-bucurat-prematur-scrie-presa-austriaca-4759964

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.