Autostrada Sibiu-Piteşti avansează cu primul tunel forat din România

acum 6 ore 5

Mediafax

Constructorul austriac PORR are mobilizaţi în şantier 500 de muncitori şi 194 de utilaje pentru acest segment în valoare de 1,678 miliarde de lei fără TVA.

Principala provocare a proiectului este tunelul Momâia, primul tunel forat construit pe o autostradă din România. Galeria pe sensul Piteşti-Sibiu a fost străpunsă pe 3 martie 2025, iar cea pe sensul opus pe 14 aprilie. Acum se fac lucrările de cămăşuire interioară şi hidroizolaţie.

Dacă ritmul actual de lucru se menţine, circulaţia pe această secţiune s-ar putea deschide mai devreme decât termenul contractual din 2027.

Secţiunea 4 face parte din Programul Transport 2021-2027 şi are o durată contractuală de 60 de luni – 16 luni pentru proiectare şi 44 de luni pentru execuţie.