Fermierii germani protestează luni, 8 ianuarie, în toată țara împotriva reducerii subvențiilor din partea guvernului federal, în ceea ce presa germană a numit „cea mai mare grevă postbelică”. 50 de tractoare sunt deja la Poarta Brandenburg, după ce oamenii s-au adunat încă din timpul nopții, relatează Bild și Tagesspiegel.
Fiecare a doua ieșire de pe A7 între Hamburg și Danemarca va fi blocată, iar în Brandenburg, A24 va fi blocată în breteaua de legătură între Hamburg și Berlin. A4 va fi, de asemenea, afectată între Merzenich și Langenwehe.
În Hesse, poliția avertizează cu privire la perturbări grave de trafic pe autostrăzile A3, A66, B54, B455 și B27.
Acțiuni majore au fost anunțate la Berlin, München, Hamburg, Wiesbaden, Magdeburg, Mainz sau Bremen.
Tractoarele sunt parcate pe marginea bulevardului de lângă Poarta Brandenburg, la Berlin. Pancartele lor includ sloganuri precum „Mai bine moartea decât sclavia” și „Nu mușca niciodată mâna care te hrănește”.
Poliția din Berlin a cerut fermierilor să îndepărteze tractoarele care blochează drumurile la fiecare 30 de minute. Agrocultorii au mers însă în instanță, care a ordonat să se permită trecerea doar a vehiculelelor de poliție și de ambulanță.
Die ersten #Bauern sind am Brandenburger Tor in #Berlin eingetroffen. Sie planen einen Mega-Streik wegen der Kürzungen im Agrarbereich. Die #DPolG Berlin hofft auf einen friedlichen #Bauernprotest. Landeschef Bodo Pfalzgraf: „Demokratie darf wehtun, aber bitte friedlich.“ pic.twitter.com/5RNooeCCTd
— DPolG Berlin (@DPolGBerlin) January 7, 2024Din cauza crizei bugetare, în decembrie guvernul german a anunțat eliminarea subvențiilor la motorină. Acest lucru ar aduce bugetul de 440 de milioane de euro.În plus, ca parte a economiilor, guvernul german a susținut abolirea taxării preferențiale a vehiculelor din silvicultură și agricultură. Acest lucru ar trebui să aducă încă 480 de milioane de euro la buget.
Joia trecută, fermierii germani furioși au vrut să intre peste ministrul Economiei, în feribotul care îl aducea din vacanța de Anul Nou.
Protestele agricultorilor au fost declanșate de luna trecută. Cel mai important miting a avut loc la Berlin, unde 6.600 de fermieri au venit cu tractoarele și au blocat centrul capitalei.
Fermierii vor trebui să plătească cu 21,48 de cenți pe litru de motorină în plus pentru toate vehiculele agricole. Potrivit lor, asta duce la costuri suplimentare de circa un miliard de euro.
Guvernul german a renunţat, în parte, săptămâna trecută, la planurile sale de a tăia subvenţiile la carburant în sectorul agricol.
Avantajul fiscal acordat cu privire la cantităţile consumate urmează să fie desfiinţat treptat, până în 2026, şi nu dintr-o lovitură, aşa cum se prevedea iniţial.
Însă acest lucru nu i-a mulțumit pe agricultori, care au anunțat o săptămână de proteste, între 8 și 15 ianuarie, împotriva Guvernului Scholz, o acţiune susţinută și de către asociaţiile profesionale.
Foto: Hepta