Avertisment de la meteorologi: Risc însemnat de avalanşă în Munţii Rodnei

acum 10 luni 61

Meteorologii de la Centrul Meteorologic Transilvania Sud avertizează că este risc însemnat, de gradul trei pe o scară de la unu la cinci, de producere de avalanşe în Munţii Rodnei, la peste 1.800 de metri altitudine, potrivit Buletinului nivometeorologic emis marţi, informează Agerpres.


„Stratul de zăpadă este prezent atât în zonele înalte, cât şi în cele mai joase şi în mare parte stabilizat. În următoarele 48 de ore sunt aşteptate ninsori local însemnate cantitativ, ce vor depune pe alocuri 20-30 cm de zăpadă proaspătă şi fără coerenţă cu stratul actual. Vântul intens va spulbera o mare parte din zăpadă în zonele adăpostite şi pe văi şi va forma în altitudine plăci de vânt, de grosimi variabile", precizează meteorologii sibieni.


Atât la suprasarcini cât şi natural, pe pantele mai înclinate, riscul declanşării unor avalanşe de dimensiuni mici şi izolat medii va fi însemnat (3) la peste 1.800 m.


Meteorologi:

În restul masivelor muntoase, riscul de producere de avalanşe este mai mic faţă de cel din Munţii Rodnei, fiind de gradul doi sau unu.


Cel mai mare strat de zăpadă măsurat în staţiile meteo din zona montană este de 74 de centimetri la Bâlea Lac în Munţii Făgăraş, judeţul Sibiu, unde este un risc moderat, de gradul doi, de producere de avalanşe.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/avertisment-de-la-meteorologi-risc-insemnat-de-avalansa-in-muntii-rodnei-4764096

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.