Avioanele de vânătoare americane survolează Bosnia pentru a transmite un mesaj ferm sârbilor secesioniști

acum 9 luni 63

Două avioane de vânătoare F-16 vor survola luni Bosnia pentru a sublinia sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a acestei țări împotriva „activității secesioniste“ a sârbilor, în contradicție cu acordurile de pace de la Dayton din 1990, a anunțat ambasada SUA la Sarajevo, relatează Reuters.


Survolul va face parte din antrenamentele bilaterale aer-sol desfășurate împreună cu forțele armate naționale ale Bosniei în zonele din nordul țării balcanice care nu sunt controlate de sârbi, a precizat Ambasada SUA la Sarajevo într-un comunicat.


O declarație a ambasadei s-a referit la reînnoirea agitației separatiste a lui Milorad Dodik, liderul naționalist și prorus al regiunii sârbe postbelice din Bosnia, care a cerut de mult timp ca aceasta să se despartă și să se alăture aliatului său vecin, Serbia.


„Această instruire bilaterală este un exemplu de cooperare militară avansată între militari care contribuie la pacea și securitatea în Balcanii de Vest, precum și demonstrează angajamentul Statelor Unite de a asigura integritatea teritorială a Bosniei-Herțegovina în fața activităților anti-Dayton și secesioniste”, se arată în comunicat.


Washingtonul a intermediat acordul de la Dayton, care a pus capăt războiului din Bosnia din 1992-1995, în care au fost ucise aproximativ 100.000 de persoane și două milioane au fost strămutate. Tratatul a împărțit Bosnia într-o republică sârbă (RS) și o federație împărțită între croați și bosniaci, cu un guvern central relativ slab.


„Statele Unite au subliniat faptul că Constituția Bosniei-Herțegovina nu prevede niciun drept de secesiune și vor acționa dacă cineva va încerca să schimbe acest element de bază al acordului de la Dayton", se mai arată în comunicatul ambasadei.


Luni seară, sârbii bosniaci vor începe sărbătorirea zilei autoproclamatei lor independențe de stat, care a fost interzisă, pe motiv că este discriminatorie față de non-sârbi, de către Curtea Constituțională din Bosnia. O paradă a poliției și a forțelor speciale este programată pentru marți.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/avioane-vanatoare-americane-survoleaza-bonsia-mesaj-sarbi-secesionisti-4768996

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.