Apărătorul lui BOGPR spune că oamenii legii îl legitimaseră deja și că tot ce s-a întâmplat este de fapt un spectacol regizat.
Dacă Peșchir ar fi refuzat legitimarea, transmite avocatul, mascații l-ar fi luat pe sus și l-ar fi încătușat.
În plus, jurnalista Sorina Matei vine în apărarea lui Peșchir cu un citat din lege. Potrivit textului, polițiștii sunt obligați să permită persoanelor care se află în spațiul public să își acopere fața, în cazul în care sunt imobilizate.
„Este o mârlănie, nu are nicio legătură cu nicio noțiune juridică, nu mai are legătură cu nimic. Când s-au dus acolo la mandat, l-au legitimat, deci au știut că este Bogdan Peșchir. Oamenii ăștia îl știu de 3 luni de zile, nu e ca și cum l-au văzut acum prima dată sau nu l-au fi văzut. Problema este că organele de cercetare care sunt puse să apere legea tocmai fac o infracțiune, aceasta este o infracțiune. Nu legitimezi în fașă pe stradă, îl legitimezi la intrare. Spectacolul a fost pus la punct....