John Ion Banu Muscel a spus că el candidează pentru a termina „cu această ipocrizie”, a alegerii unui președinte care este „legat, dator vândut, unui partid”.
„Azi am aflat de ce mă aflu azi. Aș vrea să vă spun, cu toată sinceritatea: sunt aici, în această cursă prezidențială, pentru a da o opțiune cetățenilor României de a termina cu această ipocrizie a alegerii unui președinte care, de fapt, așa spune și Constituția, președintele trebuie să fie independent, să nu fie legat, dator vândut, unui partid care îl susține”, spune candidatul independent, la Antena 3 CNN.
El a mai spus că el este independent și a trăit mulți ani într-o țară „foarte democratică”, respectiv Statele Unite ale Americii.
„Pentru aceasta vă pot asigura, cu cea mai mare sinceritate: nu sunt legat de niciunul din doctrinele unui partid, sunt independent și consider că, trăind atât de mulți ani într-o țară foarte democratică, am calificăril...