Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a informat, luni, că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Potrivit sursei citate, în cadrul unui conflict spontan izbucnit, duminică, în parcarea unui hipermarket din Bucureşti, sectorul 2, el a înjunghiat de mai multe ori victima cu un briceag în torace şi în coapsă, provocându-i plăgi înjunghiate pe partea dreaptă a corpului, în zonele hemibază toracică, hipocondru, respectiv coapsă anterolateral, ”acceptând că prin acţiunile sale poate suprima viaţa victimei, rezultat care nu s-a produs din hazard şi datorită intervenţiei echipajelor medicale de urgenţă”.”Violenţele descrise mai sus au fost exercitate în public, de faţă cu mai mulţi trecători, cărora le-a fost creată o stare de temere. Victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, starea ei fiind î...