Bărbatul din Timiș suspectat că i-a ajutat pe cei care l-au ucis pe Adrian Kreiner a fost arestat preventiv

acum 1 an 76

Suspectul fusese reținut joi pentru favorizarea infractorului, iar instanța a decis vineri, 17 noiembrie, ca acesta să fie plasat în arest preventiv, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, relatează News.ro.


„S-a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a inculpatului din Timiş”, a anunțat Parchetul.


Bărbatul este acuzat că i-a ajutat pe cei trei suspecți căutați de autorități pentru uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner și jaful din casa acestuia, transportându-i și găzduindu-i în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș.


Anchetatorii au prezentat joi, într-o conferință de presă, filmul crimei din Sibiu, precizând că cei trei suspecți implicați efectiv în jaf și în atacul asupra lui Kreiner au fost ajutați de alte două persoane, un bărbat și o femeie.


Cei cinci au plecat din județul Timiș pe 4 noiembrie cu două mașini, dintre care una a fost lăsată în municipiul Deva. Bărbatul arestat preventiv acum este cel care a condus mașina cu care aceștia au ajuns la Sibiu. Ulterior, el și femeia s-au întors în județul Timiș, a explicat procurorul criminalist Valentin Florescu.


De asemenea, procurorul a precizat că după comiterea jafului și a atacului asupra lui Kreiner, soldat ulterior cu moartea acestuia, suspecții au mers înapoi în localitatea Dumbrăvița, la locuința celui care i-a adus în Sibiu, iar în seara zilei de 7 noiembrie, când în spațiul public a apărut infomația privind decesul lui Kreiner, „doi dintre suspecți și suspecta au părăsit cu certitudine țara”.


Între timp, joi seară, a fost prins un alt suspect în comuna Valea Stanciului, din județul Dolj, însă vineri dimineață acesta a fost eliberat pentru că nu există dovezi clare care să justifice reținerea, a transmis Poliția Sibiu.


În noaptea de 5 spre 6 noiembrie, trei bărbați au intrat în casa lui Adrian Kreiner din Sibiu, l-au legat pe acesta de mâini și de picioare și l-au bătut, au amenințat-o cu pistolul pe fiica lui pentru a le arăta unde sunt banii și, în cele din urmă, au fugit cu mai multe ceasuri scumpe.


Adrian Kreiner a murit la spital pe 7 noiembrie.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/barbatul-suspectat-ca-i-a-ajutat-pe-cei-care-l-au-omorat-pe-adrian-kreiner-a-fost-arestat-preventiv-4722104

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.