Bavaria, paralizată de ninsori abundente. Aeroportul din München a fost închis până mâine, traficul feroviar este suspendat temporar până luni

acum 1 an 133

Ninsorile abundente au provocat perturbări majore în Bavaria, sudul Germaniei, în special în capitala landului, München, unde traficul aerian şi feroviar au fost suspendate, sâmbătă, 2 decembrie, relatează Bild.


Închiderea operațiunilor de zbor pe aeroportul din München a fost prelungită până duminică, la ora 6.00, din cauza ninsorilor abundente, a precizat un purtător de cuvânt. 760 de zboruri sunt afectate.


Activitatea aeroportul Allgäu din Memmingen a fost suspendată temporar, cel puțin până la ora locală 15.00, o oră mai târziu în România.


Oricine călătorește cu trenul în sudul Germaniei va trebui să fie pregătit pentru „perturbări grave până luni”, potrivit DPA, care citează administrația Deutsche Bahn.


Motivul este „începutul neașteptat de sever al iernii”, în condițiile în care cablurile de înaltă tensiune care sunt înghețate.


De asemenea, gara centrală din München nu va mai fi accesibilă pe toată durata zilei de sâmbătă.


O mare parte din transportul public nu funcţionează în capitala bavareză, a precizat compania de transport public (MVG).



https://youtu.be/2UQRCCdDYBQ?si=_LVjzHP3XgpnjvHp

Meciul dintre Bayern şi Union Berlin din a 13-a etapă a campionatului german, programat sâmbătă a trebuit a fost amânat.


Poliţia din München a cerut locuitorilor să „evite deplasările neesenţiale cu maşina” până când serviciile de deszăpezire vor curăţa drumurile.


Mittlerweile beträgt die Schneehöhe in #München beachtliche 31cm! Der Bus- und Trambahmverkehr wurde mittlerweile komplett eingestellt. Aus Niederbayern berichten Teamkollegen von Stromausfällen und vielen umgestürzten Bäumen #Schnee pic.twitter.com/V8ymMa1AGS

— Unwetter-Freaks (@unwetterfreaks) December 1, 2023

Căderile de zăpadă şi temperaturile negative afectează de mai multe zile mari părţi ale Germaniei.


Potrivit serviciului meteorologic german, cele mai mari cantităţi de zăpadă sunt aşteptate, în sudul Bavariei.


La ora locală 13.00, 14.00, în România, ningea puternic în regiunea. „Acum sunt aproximativ 50 de centimetri în München. Va ninge până diseară, iar stratul de zăpadă va crește crească. În prezent, la Oberstdorf sunt 78 de centimetri de zăpadă. Pentru comparație: în nordul landului, ln Würzburg sunt doar doar 4 centimetri”, a declarat meteorologul Dominik Jung de la Wetter.net.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/ninsori-abundente-bavaria-2-decembrie-trafic-aerian-si-feroviar-susoendat-4736750

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.