Sportiva legitimată la CSA Steaua București a cucerit medalia de argint în proba de dublu feminin, alături de partenera sa, austriaca Sofia Polcanova, într-o competiție dominată de reprezentantele Asiei.
La sosire, Bernadette a fost întâmpinată de președintele clubului Steaua, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, de antrenorul său Ionuț Seni, precum și de oficiali ai Federației Române de Tenis de Masă, potrivit unui comunicat al clubului stelist.
„Sunt foarte fericită. A fost o competiție extrem de dificilă, dar am avut încredere că la final vom reuși să obținem această medalie. Mă înțeleg excelent cu Sofia și sper ca și pe viitor să cucerim alte medalii”, a declarat Bernadette Szocs.
„A fost un concurs foarte greu. Asia este cu un pas înaintea tuturor în tenisul de masă și trebuie să muncim și mai mult pentru a putea să ne batem cu șanse reale la medalii. Bernadette și Sofia sunt singurele europene medaliate la Mon...